Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, spune că piaţa locală a înregistrat progrese semnificative în ultimii 25 de ani, cu o capitalizare bursieră multiplicată de 136 de ori şi un rulaj zilnic de 122 de milioane de lei, în creştere cu 8000% faţă de 2001. Totodată, Hanga subliniază faptul că proiectul Neptun Deep, dezvoltat de Petrom, va poziţiona România ca cel mai mare producător de gaze naturale din UE, cu o contribuţie estimată de 20 de miliarde de euro la bugetul de stat.
„Dacă ne uităm la cifre: în 2001, capitalizarea totală a pieţei principale a Bursei de Valori Bucureşti era de 3,8 miliarde de lei. În prezent, aceasta este de 708 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere de 136 de ori. În ceea ce priveşte rulajul mediu zilnic, dacă în 2001 era de aproximativ 1,5 milioane de lei, anul acesta a ajuns la 122 de milioane de lei, o valoare de 80 de ori mai mare decât acum 20 de ani.
Numărul de tranzacţii anuale a crescut de la 357. 000 în 2001, iar acum, apropiindu-ne de sfârşitul celui de-al doilea trimestru, am depăşit deja pragul de 1,6 milioane. Probabil vom încheia anul cu aproximativ 2,5 milioane de tranzacţii, ceea ce ar însemna un nou record istoric”, a afirmat Hanga, în evenimentului organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la listarea OMV Petrom.
OMV Petrom, listată la Bursa de Valori Bucureşti pe 3 septembrie 2001, a fost una dintre principalele acţiuni care au susţinut creşterile bursiere, iar Hanga menţionează că „listarea Petrom, împreună cu cea a BRD, aproape că au cvadruplat capitalizarea totală a pieţei”. Totodată, proiectul Neptun Deep va contribui la poziţionarea României ca lider în producţia de gaze naturale, susţinând astfel dezvoltarea economică a ţării. „Neptun Deep va poziţiona România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, cu o contribuţie estimată la 20 de miliarde de euro la bugetul de stat şi emisii directe de opt ori mai mici decât media sectorială.
Din 2001, investitorii au efectuat 2,3 milioane de tranzacţii cu acţiuni Petrom, iar valoarea acestora s-a ridicat la circa 26 de miliarde de lei. Aşadar, putem spune că Petrom a fost unul dintre cele mai active simboluri de la Bursa de Valori Bucureşti”, a afirmat preşedintele Radu Hanga. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Ce cumperi cu 10.
000 de lei, un ETF sau un fond de acţiuni? Fostul cancelar Angela Merkel, despre cele mai grele momente în din mandatul său: Criza financiară, summitul NATO 2008, Fukushima, migraţia şi pandemia. „Nu am avut niciodată linişte în cei 16 ani de mandat”.
Ce a mai spus Angela Merkel Naturlact, produs de cea mai mare uniune de fermieri din sectorul laptelui, nu reuşeşte să intre pe rafturile marilor magazine. „E frustrant să vezi că în Spania se poate şi la noi nu“. Dacă nu găsesc piaţă de desfacere, o investiţie de 1,8 mil.
euro într-o fabrică se pierde Ce sectoare preferă să crediteze mai mult BT, liderul pieţei bancare. O cincime din creditele date de Banca Transilvania au fost pentru comerţ, producţie şi imobiliare în S1/2026 CEC Bank pentru afaceri româneşti. Ovidiu Şandor, fondatorul ISHO: E important să ne uităm la cultură şi zona creativă ca la o altă formă de competitivitate.
Cultura românească ne reprezintă fantastic în lume Ce faci cu banii tăi? Un proiect ZF sub umbrela FIT. După ce a văzut faimosul film „Wall Street“, a ales calea investiţiilor.
Cum reuşeşti să îţi construieşti un portofoliu solid şi să reinvesteşti? „E un principiu construit în timp. Administrez lunar o sumă fixă pe care o direcţionez prioritar spre investiţii, indiferent de contextul de piaţă“ România are primele patru spitale noi de stat construite de la zero, investiţii totale de 320 de milioane de euro, după decenii de aşteptare.