Valul de proteste din Franța, Italia și Spania nu mai este doar o problemă a guvernelor de la Paris, Roma sau Madrid, ci un test pentru însăși coeziunea Uniunii Europene, avertizează politologa olandeză Catherine De Vries într-o analiză publicată luni, 26 octombrie 2026, de The Guardian. Sâmbătă, 24 octombrie 2026, sute de mii de francezi au ieșit în stradă, iar autoritățile au anunțat în jur de o mie de rețineri, după ciocniri cu gaze lacrimogene și artificii la Paris.
Italia urmează: sindicatele au convocat grevă generală pe 30 octombrie, sub sloganul „Jos armele, sus salariile”. Din Paris până la Milano și Madrid, spune autoarea, furia are aceeași rădăcină: locuințe de nepermis, salarii care stagnează, costul vieții care urcă și școli care funcționează tot mai prost. Efectele politice se văd deja. Spania votează pe 29 noiembrie, în alegeri anticipate convocate de Pedro Sánchez după ce PP, Vox și Junts au respins în Parlament decretele sale privind locuințele, iar protestele se amplificaseră după evacuarea unei femei de 87 de ani din Madrid. Franța își alege președintele în aprilie, iar Polonia, Italia și mai multe state mici merg la urne până la finalul lui 2027.
De Vries nu crede totuși că Uniunea e în pericol de prăbușire. Cele 27 de state formează o piață de 450 de milioane de oameni și o economie de aproape 19.000 de miliarde de euro, a treia din lume după SUA și China. Germania, cea mai mare, are 84 de milioane de locuitori, iar douăzeci dintre state au sub 12 milioane, mai puțin de jumătate din populația Shanghaiului. Singure, spune autoarea, ele ar avea puțină influență asupra energiei, comerțului, migrației sau apărării, adică exact ceea ce ea numește „suveranitatea efectivă”. UE a fost dată drept pe moarte și după Brexit, și în pandemie, și în criza energiei, și a supraviețuit de fiecare dată. Chiar deciziile lente și compromisurile chinuite, detestate de eurosceptici, o fac greu de capturat de o singură forță politică.
Testul imediat este bugetul pe 2028-2034, de aproape 2.000 de miliarde de euro. Toți își doresc mai multă securitate și competitivitate, dar nu există acord despre cine plătește: Franța cere noi taxe europene, iar alte state se opun. La summitul din 15-16 octombrie, Emmanuel Macron le-a cerut liderilor o înțelegere până la Crăciun, avertizând că din ianuarie nu va mai exista spațiu politic. Cancelarul german Friedrich Merz a recunoscut că pozițiile sunt încă foarte departe.
În fundal stă Marine Le Pen, care nu mai vorbește despre ieșirea din euro sau despre un referendum în stil Brexit. Programul ei ar slăbi însă Uniunea din interior, transformând-o într-o „Europă a națiunilor”. Lidera extremei drepte a promis că va reduce contribuția Franței la bugetul comunitar și le-a cerut liderilor UE să nu încheie niciun acord înainte de alegerile franceze. Calendarul rămâne încărcat: greva din Italia pe 30 octombrie, un summit extraordinar pe buget la sfârșitul lui noiembrie, alegerile din Spania pe 29 noiembrie și summitul decisiv din decembrie. Concluzia lui De Vries este că nemulțumirea nu se poate negocia doar la Bruxelles: oamenii vor servicii publice funcționale, locuințe accesibile, securitate economică și sentimentul că își controlează viitorul.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original