Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Mii de persoane s-au strâns duminică în orașul Kraljevo pentru a continua demonstrațiile împotriva guvernării de la Belgrad, deși președintele Aleksandar Vucic a comunicat sâmbătă că va renunța la funcție. Manifestația de duminică se încadrează în curentul pornit de tragedia de la gara din Novi Sad, din noiembrie 2024 când prăbușirea unui acoperiș al gării a ucis 16 persoane.
Incidentul a devenit un simbol al proastei gestionări guvernamentale și al corupției, generând cele mai ample proteste din Serbia de la înlăturarea de la putere a lui Slobodan Milosevic în anul 2000, notează Reuters . Cu toate acestea, unii observatori politici se îndoiesc că retragerea lui Vucic va însemna și ieșirea sa completă din viața politică. Potrivit analiștilor, liderul sârb ar putea candida la funcția de premier și ar putea susține instalarea unui apropiat în funcția de președinte.
„Voi fi președinte doar câteva săptămâni, apoi voi demisiona”, declara Vucic sâmbătă, precizând totuși că se va implica în campania Partidului Progresist Sârb pentru a contribui la victoria formațiunii la viitoarele alegeri.