Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Aurul de la Certej este de mai mulți ani blocat, iar tergiversările vor continua Ministerul Mediului vrea clarificări și verificări suplimentare. 80 de tone de aur așteaptă să fie scoase din adâncuri.
Organizațiile de mediu se opun proiectului. Mining Watch Romania a blocat deja o dată în instanță PUZ-ul Corpul de Control al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor a finalizat raportul preliminar de control desfășurat la Direcția Județeană de Mediu Hunedoara, cu privire la procedura de emitere a avizului de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent proiect ului „Exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Certej” din județul Hunedoara. Raportul evidențiază o serie de aspecte care necesită clarificări și verificări suplimentare de către Garda Forestieră Națională, inclusiv în ceea ce privește respectarea prevederilor legale cu privire la neintroducerea în intravilan a unor terenuri din fondul forestier, spune Ministerul Mediului.
La sfârșitul anului 2024, Deva Gold, compania înființată de Varvara Development Group Ltd. pentru exploatarea aurului de la Certej, anunța că a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara proiectul unui nou PUZ pentru proiectul „Exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Certej”, după ce vechiul PUZ fusese anulat în justiție în urma unui proces deschis de organizația pentru protecția mediului Mining Watch Romania, în 2019. Ulterior, după aprobarea acestui nou PUZ, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a decis pe 30 decembrie 2025 emiterea avizului de mediu.
Și acest act a fost atacat în instanță de către ONG-urile de mediu Mining Watch și Declic. Una dintre principalele concluzii ale controlului vizează necesitatea verificării în teren a unei suprafețe de aproximativ 38 de hectare propuse pentru introducerea în intravilan. Analiza documentelor existente indică posibilitatea unei suprapuneri parțiale a acestei suprafețe peste terenuri încadrate ca pădure (aspect interzis de Legea 331/2024 privind Codul Silvic), situație care trebuie clarificată prin măsurători și verificări tehnice independente.
În acest context, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis un extras din raport către Garda Forestieră Națională, care va efectua verificări în teren și măsurători pentru stabilirea cu exactitate a situației din teren. În funcție de rezultatele acestor verificări, ministerul va analiza măsurile care se impun cu privire la actul de reglementare emis. De asemenea, controlul a mai evidențiat existența unor întârzieri procedurale în derularea evaluării de mediu.
Potrivit memoriului de prezentare al Planului Urbanistic Zonal consultat de Jurnalul, cele 38 de hectare care trebuie trecute în intravilan apar că au categorie de folosință de drumuri locale, pășuni, fânețe, curți, construcții și neproductiv. Pe această suprafață ar urma să se construiască uzina de preparare a minereurilor. Este important de precizat că procedura analizată a vizat exclusiv emiterea avizului de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal care nu reprezintă o autorizare pentru începerea activităților de exploatare minieră.
Producția fizică în cazul zăcământului auro-argentifer Certej din perimetrul de exploatare Certej a fost estimată la o valoare de vânzare de 9 miliarde de lei, potrivit studiului de fezabilitate realizat pentru începerea exploatării de aici. Masa minieră propusă a se exploata într-o perioadă de 10 ani este de 109 milioane de tone, din care steril 81 de milioane de tone și masa utilă de 28 de milioane de tone. Cantitățile estimate sunt de circa 83 de tone de aur (estimat la circa 2,4 – 2,5 milioane de uncii) și 450 – 500 de tone de argint (estimat la circa 16,3 milioane de uncii).
Concentrația metalelor prețioase în zăcământ este de 1,8 grame de aur pe tonă și 10 grame de argint pe tonă. „Zăcământul Certej poate asigura, prin exploatarea în carieră, realizarea unei capacităţi de producţie de până la 3.