Primăria municipiului Oradea a finalizat implementarea unui proiect european de aproximativ 18 mil. lei (circa 3,5 mil.

euro), finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce a prevăzut reabilitarea Bastionului Crăişor din Cetatea Oradea. Lucrările de reabilitare au fost executate de compania bihoreană Selina, controlată de omul de afaceri Beniamin Rus. ’’Prin această investiţie au fost scoase la lumină adevărate comori istorice, iar începând cu 1 septembrie Bastionul Crăişor va intra în circuitul turistic al municipiului Oradea”, a declarat Florin Birta, primarul municipiului Oradea, într-un comunicat de presă.

Construit între anii 1569-1570, Bastionul Crăişor este primul bastion din Cetatea Oradea în care s-a realizat decopertarea completă până la nivelul original de călcare. În cadrul lucrărilor au fost excavaţi peste 10. 500 de metri cubi de pământ depus în anii ’60-’70, iar cercetările arheologice desfăşurate permanent pe durata şantierului au condus la descoperiri spectaculoase.

Au fost scoase la lumină cele două cazemate cu gangurile lor boltite, curţile aferente, ziduri ale cetăţii şi ale fostului palat episcopal medieval, sute de piese arhitectonice sculptate şi două statui gotice de o valoare excepţională. Proiectul a inclus consolidarea şi restaurarea zidurilor bastionului şi ale cazematelor, punerea în valoare a vestigiilor arheologice şi amenajarea unei platforme multifuncţionale de aproximativ 1. 500 mp, destinată organizării de evenimente culturale, educative şi turistice.

De asemenea, au fost realizate alei, scări, spaţii verzi şi instalaţii de iluminat ambiental care completează experienţa de vizitare, potrivit comunicatului transmis de primăria Oradea. ’’Până în prezent, prin diferite proiecte finanţate din fonduri europene, în Cetatea Oradea au fost investite aproximativ 25 de milioane de euro’’, a mai spus primarul municipiului Oradea. Primarul a anunţat că municipalitatea îşi propune să continue procesul de restaurare a ansamblului fortificat, precizând că mai rămân de reabilitat Bastionul Aurit, Bastionul Roşu şi trei curtine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF la cota 7. 000 de ediţii. La un an după criza economică din 2008-2009, România era încă ameţită.

În ediţia 2. 999 a ziarului, din octombrie 2010, investitorii străini propuneau ieşirea din criză prin organizarea Europenelor de fotbal. Spitalele private aveau deja 10% din naşterile din Capitală.

Fondurile europene îşi făceau simţită prezenţa Efectul autostrăzilor. Harta puterii de cumpărare arată cum prăpastia se reduce, iar Moldova, cea mai săracă regiune a României, capătă tracţiune Bursă. Cele două întrebări ale americanilor de la JP Morgan , cea mai mare bancă americană şi unul dintre principalii finanţatori ai proiectului Neptun Deep, la conferinţa Romgaz.

Aeroporturile locale au avut cu 3,5% mai multe zboruri în acest an. Traficul aerian a crescut, însă ritmul de creştere a fost mai lent Bursă. Urmează ZF Piaţa de capital, ediţia a cincea, pe 25 septembrie.

Cum pot companiile româneşti transforma maximele de la bursă în finanţare pentru creştere? Testaţi-vă abilităţile de investitor în exerciţiul de investiţii pe care îl organizăm iar cu Estinvest O nouă sursă de aprovizionare cu gaze: Premier Energy, companie în spatele căreia se află un miliardar ceh, începe aprovizionarea cu GNL prin terminalul din Alexandroupolis şi contractează de la banca franceză Natixis o finanţare de până la 45 de milioane de euro Şi centrala nucleară de la Kozlodui, pe care Bulgaria se bazează pentru a fi campion la exportul de electricitate, cedează în faţa crizei de apă de pe Dunăre. Ce se va întâmpla dacă reactoarele vor fi oprite?

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *