În prezent, programul prevede un avans minim de 5% pentru finanțările de până la 70. 000 de euro și de 15% pentru cele cuprinse între 70.

001 și 140. 000 de euro. Proiectul de lege propune ca beneficiarii care nu au împlinit 35 de ani la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare să poată opta pentru un avans de 5% și în cazul finanțărilor cuprinse între 70.

001 și 140. 000 de euro. Piața imobiliară a schimbat regulile Inițiatorii susțin că schimbarea este necesară deoarece oferta de locuințe s-a redus cu aproximativ 18%, prețurile au crescut cu peste 15%, iar majorarea TVA și a altor taxe a făcut și mai dificil accesul la cumpărarea unei locuințe.

În marile orașe, valoarea medie a creditelor ipotecare depășește deja echivalentul a 70. 000 de euro, astfel că „pragul de avans de 15% pentru finanțările mai mari nu mai reprezintă o situație de excepție, ci una tipică”, susțin autorii proiectului. Un credit mediu ajunge la 462.

179 de lei în Cluj-Napoca, 435. 405 lei în Iași, 432. 395 lei în București, 422.

621 lei în Constanța, 383. 245 lei în Timișoara și 378. 125 lei în Brașov.

Avansul, principala barieră pentru tinerii cumpărători „Problema tinerilor nu este rata lunară, ci suma necesară cu titlu de avans inițial”, se arată în proiectul de lege. Pentru o locuință de 140. 000 de euro, un avans de 15% înseamnă aproximativ 21.

000 de euro, față de aproximativ 7. 000 de euro în cazul unui avans de 5%. Diferența de circa 14.

000 de euro reprezintă „granița dintre a accesa și a nu accesa o locuință proprie”, susțin inițiatorii proiectului. Potrivit acestora, datele statistice arată că salariile au continuat să crească, cu aproximativ 10% în București și 11% la nivel național (decembrie 2024 față de anul anterior), ceea ce indică o capacitate de rambursare mai bună. Însă tinerii nu reușesc să acumuleze într-un timp suficient economiile necesare pentru plata avansului.

Avize favorabile și susținere din mai multe partide Proiectul a primit avize favorabile din partea Consiliului Economic și Social și a Consiliului Legislativ. În cadrul procedurii parlamentare, sunt așteptate și punctul de vedere al Guvernului, precum și avizele Băncii Naționale a României, Consiliului Concurenței și Consiliului Fiscal, înainte ca inițiativa să fie dezbătută de Senat, prima Cameră sesizată. Inițiativa legislativă este susținută de aleși din aproape întreg spectrul politic parlamentar.

Printre semnatari se numără parlamentari din PSD, PNL, USR, UDMR și AUR, precum și reprezentanți ai minorităților naționale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *