Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Hepta/România, în cifre PISA România ocupă antepenultimul loc între țările Uniunii Europene (înaintea Bulgariei și Ciprului) la testele PISA. Analiză dură: „Nu, nu peste tot e așa.
Doar în statele eșuate” – apreciază profesorul Paul Cernat. Poți să nu-i dai dreptate? Rezultatele testelor PISA nu mint, așa cum o fac politicienii noștri de carton privindu-ne în ochi și promițându-ne o „Românie educată”.
Rezultatele PISA 2025 indică o scădere șocantă a performanțelor elevilor români de 15 ani la toate cele trei competențe de bază evaluate. Cea mai mare diferență față de ediția din 2022 s-a înregistrat la Citire, unde România a pierdut 16 puncte. Ce înseamnă asta?
48% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul la care ar trebui să poată înțelege un text de lungime moderată, să-i identifice ideea principală și să găsească informațiile cerute. Uluitor, nu? Cum am ajuns aici?
Încotro mergem? Paul Cernat, profesor și critic literar, a conturat un răspuns care nu menajează clasa politică românească, dar nici pe „literații” noștri: „Prăbușirea continuă a lecturii indicată de testele PISA (rezultat calculat în funcție de alocarea bugetară scandaloasă… ), care ne plasează, de vreo 15 ani, în abisul clasamentului între țările U.
E. , e frustrantă mai ales pentru (unii) literați. Motivul: de la o cultură literaturocentrică propriei societăților mai mult sau mai puțin industriale, unde literatura făcea și desfăcea reputații naționale, forma sau chiar producea lideri politici, «eroi» (inter)naționali etc.
(dar și propagandă în consecință, la cel mai înalt nivel, că nimic nu-i degeaba! ), în care cărțile se vindeau și pe sub mână în tiraje mamut, s-a ajuns, rapid, la periferizarea ei extremă. Un fel de Steaua-Dinamo – Universitatea Craiova-Rapid ajunse, din fruntea primei divizii, la matineu, sau generația de aur ajunsă generație de tinichea”.
Odată dezlănțuit, literatul Paul Cernat își acidulează treptat tirada: „De fapt, nu există azi, la noi, vreo disciplină cu o imagine publică și instituțională mai jenantă decât literatura: «la ce bun gargara asta pentru loseri? » Statutul literatului a ajuns mai penibil decât «circulația» la care erau trimiși polițiștii interbelici din filmele comuniste de comisarii indignați pentru lipsa de performanță în anihilarea ilegaliștilor («Măăă… Te dau la circulație, idiotule!
»). Iar prăbușirea lecturii de cărți din zona umanioarelor (nu a lecturii postărilor, ghidurilor, citațiilor, pliantelor, anunțurilor) bate record după record; cei care monitorizează piața de carte știu pe pielea lor. «Republica Literelor» a ajuns la dimensiunile unui orășel de fițe sau ale unei comune mai mari, cu perspectiva de a deveni o patiserie exclusivistă de tip Mița Biciclista unde toți se cunosc între ei și se citesc între ei, dacă se citesc, cu aceleași marote de uz intern.
În privința clasicilor, nu mai contează decât etichetările ideologice «virtuoase» ale comentacilor și «poziționările» autorilor. Opera – vax, ne pierdem timpul cu prostii în loc să facem bani”. Adevăruri dureroase: „Numărul tinerilor dornici și capabili să se concentreze la lectura a mai mult de câteva zeci de pagini a scăzut până la cote de spaimă, și va mai scădea până vor fi căutați cu lumânarea prin galerii subterane.
Oameni cu pretenții care scriu «miau» ca pisica își compun mesajele pe WhatsApp cu AI, ca să nu li se vadă agramatismul. Tot ce trece, ca impact real (tradus nu doar în vânzări, ci și în lectură), de bula «comunei noastre literare» se cheamă Irina Binder, Codin Maticiuc sau Miguel Gane (pardon, cel din urmă în țările hispanofone). Iar neoliberalismul sălbatic, de baltă și periferie strivește totul ca un tăvălug, minimalizând până la aneantizare susținerea statului.
Să «reduci deficitul» introducând un TVA nesimțit la cărți, ca pentru niște tiraje cosmice, e halucinant. Nu, nu peste tot e așa. Doar în statele eșuate”.