Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Luju. ro/El va fi pus în libertate dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Radu George Bucurică, inculpat într-un dosar penal. Instanța a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia. Potrivit soluției instanței, în baza articolului 227 alineatul 1 din Codul de procedură penală, propunerea procurorilor privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Radu George Bucurică a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub măsura preventivă a reținerii, dispusă prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 46/78/P/2026, din 9 august 2026, ora 23:55. El va fi pus în libertate dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.
Soluția instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore. Procurorul reținut după incidentul din comuna Ribița, județul Hunedoara, știa că permisul său de port-armă fusese anulat cu trei zile înainte de incident, potrivit ordonanței de reținere obținute în exclusivitate de Mediafax. Documentul descrie cronologia evenimentelor și precizează că magistratul avea asupra sa un pistol Walther, un cuțit și un spray iritant-lacrimogen.
Radu George Bucurică a mai fost în atenția Inspecției Judiciare. În 2018, procurorul general de la acea vreme, Augustin Lazăr, a dispus încetarea delegării sale din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița și sesizarea Inspecției Judiciare. Câteva luni mai târziu, IJ a exercitat acțiunea disciplinară împotriva sa pentru comportamentul față de o persoană vătămată într-un dosar pe care îl instrumenta.