Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cine este procurorul cu mănuși chirurgicale și pistol letal care a atacat polițiștii Un controversat procuror, fost polițist, este protagonistul unor scene desprinse din filmele de acțiune, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a descins, înarmat cu un spray lacrimogen, un cuțit și un pistol cu muniție letală, într-o discotecă din localitatea hunedoreană Ribița. Polițiștii chemați la fața locului au încercat să-l imobilizeze, moment în care procuror ul a tras cu pistolul asupra lor.

„Omul legii” a fost reținut și prezentat instanței, pentru arestare preventivă. Protagonistul este Radu George Bucurică, procuror la Parchetul Tribunalului Caraș-Severin, proprietar peste 83. 000 de metri pătrați de terenuri în Ilfov, Prahova și Dâmbovița.

Acesta avea un salariu, la nivelul anului 2023, de aproape 334. 000 de lei pe an, dar a încercat, fără succes, de șase ori, să se transfere cu serviciul la București, Ploiești, Tulcea sau Constanța. În 2022, același procuror a fost protagonistul unui scandal cu tentă sexuală.

Pentru fapta lui, a fost suspendat din funcție timp de două luni. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Radu George Bucurică, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a intrat pe terasa respectivului local public, unde se aflau aproximativ 100 de persoane, având asupra sa un spray iritant lacrimogen, un cuțit și o armă de foc letală marca Walther, serie FBC, calibrul 9X19 mm. Procurorul purta această armă, cu toate că, la 27 iulie 2026, Serviciul Arme din cadrul IPJ Caraș-Severin i-a anulat lui Bucurică permisul de portarmă, lucru pe care acesta din urmă îl cunoștea încă din data de 6 august 2026.

La ora 3. 00, la fața locului a sosit poliția, agenții solicitându-i procurorului să se legitimeze. Acesta a refuzat, a ridicat tonul și a fugit.

Polițiștii au pornit în urmărirea lui, după ce, anterior, procurorul a folosit spray-ul lacrimogen asupra acestora. Mai mult, în momentul imobilizării, arată Parchetul, Bucurică „ar fi tras, fără drept, cu arma deținută”. Martori citaţi de presa locală au relatat că procurorul a intrat în localul unde se desfăşura o petrecere fiind îmbrăcat complet în negru şi purtând mănuşi chirurgicale negre.

O persoană a alertat poliţia, relatând că acesta are un pistol asupra sa. Surse din zona justiției susțin că procurorul este în atenția superiorilor lui de mai mult timp cu suspiciunea de probleme de natură psihică și neurologică. Examenele medicale vor stabili compatibilitatea sa cu funcția pe care o ocupă, iar CSM va trebui să ia o decizie.

Această informație este mai mult decât spectaculoasă, în condițiile în care soția sa, Iuliana Bucurică, este psiholog în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament „Nicolae Kretzulescu” al MAI. Procurorul Radu George Bucurică deține, potrivit unei declarații de avere datate 17 iunie 2024, terenuri agricole și intravilane, cu suprafața totală de 83. 214 metri pătrați, cumpărate sau dobândite prin hotărâri judecătorești, în perioada 2005-2016, la Snagov și Periș, județul Ilfov, precum și în Niculești, județul Dâmbovița.

La acestea, se adaugă trei apartamente: primul în București, cu suprafața de 21,63 de metri pătrați, cumpărat în 1996; al doilea în Ghermănești, județul Ilfov, cu suprafața de 66,99 de metri pătrați, cumpărat în anul 2022; iar al treilea în Plopeni, județul Prahova, de 64 de metri pătrați, primit cu titlu de donație în anul 2023. De asemenea, Bucurică mai declara trei mașini: un Volkswagen din 2012, o Suzuki din 2023 și un Nissan din 2001. În perioada 2022 – 2025, procurorul pistolar Radu George Bucurică a cerut Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de șase ori transferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Toate au fost respinse. Concret, prin Hotărârea CSM nr.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *