Pe numele său Tyler Robinson, tânărul respinge acuzația de omor calificat, infracțiune pentru care poate fi aplicată pedeapsa capitală în statul Utah, precum și alte șase capete de acuzare legate de atac. Avocații săi au încercat să obțină eliminarea pedepsei cu moartea dintre pedepsele posibile, însă, conform BBC , judecătorul a respins cererea.
Mărturisirea folosită de procurori Procurorii susțin că există circumstanțe agravante care justifică un proces în care poate fi cerută pedeapsa capitală. Printre acestea se numără faptul că atacatorul ar fi tras într-un loc aglomerat, în care se aflau și copii. În timpul audierilor preliminare, desfășurate în luna iulie, acuzarea a prezentat probe care l-ar lega pe Robinson de crimă.
Printre acestea se află ADN despre care procurorii susțin că a fost găsit pe arma folosită în atac și pe alte obiecte recuperate de anchetatori. Procurorii au invocat, de asemenea, presupuse mărturisiri făcute de Robinson unor persoane apropiate. Într-o declarație video prezentată în instanță, colegul său de locuință și partenerul său, Lance Twiggs, a precizat că Robinson i-ar fi mărturisit că l-a împușcat pe Charlie Kirk, că a plâns și că a precizat că regretă ce a făcut.
„Un munte de dovezi” „Există un munte de dovezi care demonstrează că el este trăgătorul”, spun procurorii. Acuzarea susține că imaginile video, probele ADN, declarațiile lui Robinson și alte probe circumstanțiale indică în mod clar faptul că acesta este autorul atacului. Potrivit anchetatorilor, Robinson considera „respingătoare” opiniile conservatoare ale lui Kirk, în special pozițiile acestuia referitoare la persoanele transgender, iar acesta ar fi fost motivul atacului.
Apărarea a contestat însă probele prezentate de acuzare și a încercat să diminueze importanța circumstanțelor agravante. Avocații au subliniat că Charlie Kirk a fost singura persoană împușcată și că niciun alt glonț nu a lovit persoanele aflate în mulțime. Charlie Kirk, împușcat în timpul unui eveniment universitar Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, era cofondator al organizației conservatoare Turning Point USA și unul dintre cei mai cunoscuți activiști ai dreptei americane, apropiat al președintelui Donald Trump.
El a fost împușcat mortal pe 10 septembrie 2025, în timp ce vorbea în fața publicului la un eveniment organizat la Utah Valley University, în Orem, statul Utah. Potrivit probelor prezentate, Robinson ar fi cercetat în repetate rânduri campusul în ziua atacului, revenind ulterior îmbrăcat diferit. Acuzarea susține că pantalonii lungi purtați de acesta ar fi fost folosiți pentru a ascunde arma.
ADN-ul lui Robinson a fost identificat pe pușca bunicului său, găsită ascunsă într-o zonă împădurită din apropierea campusului, precum și pe prosopul în care fusese învelită arma și pe o șurubelniță recuperată de anchetatori. Robinson s-a predat autorităților în ziua următoare uciderii lui Kirk, fiind însoțit de membri ai familiei și de un vecin. La audierea de marți au participat și văduva lui Charlie Kirk, Erika, mama celor doi copii ai cuplului, precum și părinții activistului, Robert și Kathryn Kirk.
Tyler Robinson urmează să revină în instanță pe 23 octombrie, când se așteaptă să fie stabilită data procesului.