Prințul Harry, Elton John, David Furnish, actorii Elizabeth Hurley și Sadie Frost, activista Doreen Lawrence și fostul politician Sir Simon Hughes au pierdut procesul cu Daily Mail, potrivi Variety . Instanța a afirmat că reclamanții nu au reușit să își dovedească afirmațiile.
Grupul a susținut că, pe lângă piratarea telefoanelor mobile, jurnaliștii de la Daily Mail și Mail on Sunday au interceptat liniile fixe și au pus microfoane în case și mașini. Editorul Associated Newspapers a negat vehement afirmațiile. Procesul care s-a desfășurat în acest an a avut costuri estimate la aproximativ 40 de milioane de dolari.
Prințul Harry, o istorie agitată prin tribunale Cazul este cel mai recent din lunga lupta a lui Harry împotriva presei. Anterior, el a dat în judecată Mirror Group Newspapers pentru colectare ilegală de informații, obținând o victorie parțială înainte de a ajunge la o înțelegere, și News Group Newspapers pentru aceeași problemă, care s-a soluționat în afara instanței. În 2022, Harry a dat în judecată și Associated Newspapers pentru calomnie din cauza unui articol referitor la procesul său împotriva guvernului.
În cele din urmă, el a retras acțiunea în calomnie împotriva Associated și a pierdut acțiunea împotriva guvernului, care se referea la aranjamentele sale de securitate. Chiar și după hotărârea de marți problemele juridice ale lui Harry nu s-au încheiat complet. În martie, prințul a fost dat în judecată de Sentebale, organizația caritabilă pe care a fondat-o, pentru defăimare, după o ceartă publică cu președinta organizației, Sophie Chandauka.
