Primele 13 fabrici de reciclare a deşeurilor cu fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 3 – managementul deşeurilor au fost finalizate, acestea accesând fonduri nerambursabile de peste 300 de milioane de lei, potrivit datelor de la Administraţia Fondului Pentru Mediu (AFM). „În urma renegocierii, ţinta aferentă jalonului 54 a fost stabilită pentru nouă instalaţii de reciclare.
În cadrul finanţării PNRR au fost menţinute însă 15 contracte. Până la acest moment, au fost finalizate şi depuse procese-verbale de recepiţie la terminarea lucrărilor pentru 13 contracte“, au spus pentru ZF reprezentanţii AFM. Cea mai mare finanţare a fost obţinută de Plastiflex, o companie din judeţul Vâlcea care a investit într-o hală de reciclare de mase plastice, potrivit datelor publice.
Investiţia se realizează în localitatea Bujoreni, judeţul Vâlcea, iar din 55,5 mil. lei, circa 50,5 mil. lei au fost acoperiţi din fonduri PNRR.
Cea mai recentă fabrică de reciclare inaugurată este cea făcută de compania ABS2000 într-o unitate de reciclare a sticlei la Buzău. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF 7. 000.
ZF sărbătoreşte astăzi 7. 000 de ediţii. Este o sărbătoare care vine o dată la patru ani, când numărul de ediţii este multiplu de 1.
000. La mulţi ani, Ziarul Financiar! Ziarul Financiar şi cafeaua, constanta dimineţilor de business Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, în faţa analiştilor: Din punct de vedere al producţiei, al investiţiilor în infrastructură şi al creşterii, România este pe un drum bun, de transformare, iar factorii de creştere rămân intacţi Un nou preţ de referinţă pentru vânzarea directă a colosului Liberty Galaţi: 320 milioane de euro, faţă de 400 milioane de euro după a doua licitaţie eşuată.
„Avem regulamentul de vânzare, am agreat paşii cu comitetul interministerial“ Apa este tot mai scumpă: ultimii cinci ani au adus un plus de 70% la valoarea pieţei de apă îmbuteliată Viorel Tudose, Getica 95. Criza din energie scoate la suprafaţă nota de plată a tranziţiei: producţie convenţională mai mică, regenerabile fără suficientă stocare şi costuri mai mari pentru consumatori Lucian Boronea, proprietarul Accent Travel, vinde pachetul majoritar deţinut în companie către eTravel, companie de business travel 2018: economia este după şase ani de creştere neîntreruptă, totul pare roz, creşterea se îndreaptă spre 5% 2022, anul în care economia îşi revenea pe deplin din pandemie, dar creşterea datoriilor începea să se simtă Ziarul Financiar sărbătoreşte astăzi 7. 000 de ediţii.
Jurnaliştii ZF scriu despre ce înseamnă pentru ei această bornă Paradoxul pieţei de restaurante şi cafenele din România: Preţurile tot mai mari au dus încasările la maxim istoric, dar aceleaşi scumpiri au şters cu buretele jumătate din profit. Asta nu îi descurajează pe jucători să îşi deschidă firme noi Primele 13 fabrici de reciclare a deşeurilor cu fonduri PNRR au fost finalizate. România exportă deşeuri din ambalaje din cauza lipsei infrastructurii ZF Real Estate by Storia.
Paradoxul pieţei imobiliare din 2026: se vând mai puţine locuinţe, dar preţurile nu scad. În acelaşi timp, piaţa locuinţelor vechi ar putea deveni mai dinamică, inclusiv în oraşele secundare, pe fondul dificultăţilor de autorizare pentru construcţii noi şi al interesului investitorilor pentru noi oportunităţi PNRR la final: Ce sume ar putea pierde România din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi de ce Bursă. BNR propune ca titlurile de stat tranzacţionabile la Bursa de Valori să poată fi folosite drept garanţie pentru credite.
Plafonul poate ajunge la 80% din valoarea titlurilor.