Primăria municipiului Timişoara propune încheierea unui nou acord de finanţare rambursabilă cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în valoare de 30 mil. euro, pentru modernizarea infrastructurii oraşului şi construcţia a două noi poduri.

Noul acord completează finanţarea încheiată anterior cu BERD pentru reabilitarea reţelei de încălzire centralizată şi regenerarea urbană, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Timişoara. Prin noul acord de finanţare cu BERD, alături de contribuţia financiară a Uniunii Europene de peste 100 de milioane de euro, vor fi susţinute patru componente de investiţii publice. Prima componentă, în valoare de 11 mil.

euro, constă în construirea unui pod auto şi a unui pod pietonal, precum şi amenajarea unui bulevard care va conecta strada Baader de intersecţia J. H. Pestalozzi-Corneliu Coposu.

Investiţia completează inelul 2 de trafic în partea de est a Timişoarei şi creează o nouă alternativeă pentru deplasarea între nordul şi sudul oraşului, fără tranzitarea zonei centrale. Pentru această investiţie, primăria municipiului Timişoara a atras şi 77,9 mil. lei prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027.

A doua componentă, în valoare de 11 mil. euro, vizează modernizarea a aproape 3 kilometri din Calea Şagului-Magistrala Verde. Investiţia include modernizarea iluminatului public, amenajarea de noi spaţii publice, trotuare şi piste pentru biciclete, precum şi benzi care prioritizează transportul public.

Modernizarea va îmbunătăţi condiţiile de deplasare pentru transportul public, pietoni, biciclişti şi şoferi pe una dintre principalele artere de intrare în oraş. Municipalitatea a atras pentru Magistrala Verde o finanţare europeană de 97,3 mil. lei prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027.

Ultimele două componente, în valoare totală de 8 mil. euro, acoperă cheltuielile neeligibile rămase pentru două investiţii deja în derulare: regenerarea urbană din zona Piaţa Traian şi reabilitarea a 27 de kilometri din reţeaua principală de încălzire centralizată. Investiţia din zona Traian modernizează infrastructura şi spaţiile publice din cartierul Fabric, iar reabilitarea reţelei de termoficare reduce pierderile şi contribuie la creşterea siguranţei alimentării cu căldură şi apă caldă.

Regenerarea urbană a zonei Traian beneficiază şi de o finanţare de 63,4 mil. lei prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, iar pentru retehnologizare a fost atrasă suma de 248,8 mil. lei din Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei.

Începând cu 2021, municipiul Timişoara a încheiat două acorduri de finanţare rambursabilă cu BERD pentru investiţii majore în oraş. La începutul anului 2026, gradul de îndatorare a municipiului a fost de 5,5% din veniturile anuale, se arată în comunicatul de presă transmis de primăria Timişoara. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF Live.

Roberto Musneci, preşedintele Camerei de Comerţ Italiene pentru România: Incertitudinea politică nu a scos România de pe lista ţărilor în care investim, dar a pus proiectele on hold. Avem nevoie de un guvern cu puteri depline PORR Construct, unul dintre cei mai mari constructori, vine cu un avertisment: Situaţia bugetară tensionată şi costurile ridicate ar putea frâna ritmul de creştere în 2026 România, de la import şi consum la export şi producţie. Efectul investiţiilor: exportul de pâine, biscuiţi şi croasante a crescut de peste trei ori în ultimul deceniu ZF Agropower.

Lacto Sinelli, producătorul Brânzei frământate de Teaca, cel mai recent produs românesc înregistrat şi recunoscut în Uniunea Europeană: Vrem ca acest produs să devină un motor de creştere pentru companie. Putem tripla producţia dacă piaţa o cere FintechOS accelerează dezvoltarea „în special“ pe piaţa din SUA cu o nouă finanţare de 28 mil.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *