Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „În ceea ce priveşte prima de risc, după îmbunătăţiri, suntem în continuare cu cea mai ridicată primă de risc, ceea ce înseamnă şi dobânzi la împrumuturi mai înalte pentru România. “ CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE România are în continuare cea mai mare primă de risc faţă de ţările din regiune cu care ne comparăm, cu toate că a înregistrat îmbunătăţiri, după cum a indicat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Iar o primă de risc mare înseamnă şi dobânzi mai mari la împrumuturi. Scăderea primei de risc a României este consistentă, de exemplu, comparativ cu situaţia din timpul crizei politice interne din mai-iunie 2025. Privind retrospectiv, vedem că prima de risc – care evidenţiază practic modul în care pieţele financiare internaţionale percep riscul de a finanţa România -, se apropiase în primăvara anului 2025, în timpul crizei politice interne, de 300 de puncte de bază, în timp ce spre finalul anului trecut şi începutul anului 2026 s-a redus la mai puţin de jumătate şi se îndrepta spre 100 de puncte de bază, pentru ca în ultima perioadă să fie pe lângă 150 puncte de bază, după cum indică datele din graficul prezentat de guvernatorul BNR.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Bursă. Condiţiile meteo au adus în prim-plan piaţa energiei: care sunt cele mai ieftine şi cele mai scumpe acţiuni din sector de la Bursa de Valori Bucureşti Un apartament nou la 25 de corporatişti: În Aviaţiei se construiesc 4. 000 de locuinţe pentru cei 100.
000 de angajaţi din birourile din cel mai mare pol de business al ţării Businessul de lângă tine. Cum creştem împreună? O masă la Vama Veche, un lanţ întreg de afaceri.
Cum reuşeşte o pensiune să pună în farfurie produse de la antreprenori locali şi să transforme colaborarea într-un model de creştere? Câţi bani mai ţin românii la bancă „gratis“ şi câţi au în depozite la termen, pentru care primesc dobândă? Construcţii Erbaşu: Modernizarea liniilor de tramvai la secţiunile Podul Constanţa şi bd.
Lacul Tei va fi gata în septembrie şi octombrie PIB-ul UE creşte uşor şi poate ajuta România să-şi depăşească impasul Antreprenori locali. Grupul Euroscan din Suceava face un nou pariu şi achiziţioneză spaţii de depozitare şi birouri în Olanda: „Capitalul românesc nu trebuie să rămână limitat la România“ Ioanna Christopoulou, country manager la L’Oreal România: E nevoie de un climat fiscal predictibil, care să permită marilor investitori să îşi ducă la bun sfârşit planurile multianuale de dezvoltare CEC Bank pentru afaceri româneşti, un proiect ZF şi CEC Bank. Horaţiu Didea, Workspace Studio: Amenajarea unui birou costă acum 750-1.
200 euro/mp, iar cuvântul-cheie al pieţei în 2026 este flexibilitatea. Piaţa se mută de la clădiri noi la reamenajări ciclice, în bugete tot mai strânse ale firmelor. Cât câştigă românii.
Noua clasă de mijloc din România: aproape 300. 000 de salariaţi câştigă peste 2. 000 de euro net pe lună.
Zece sectoare de activitate au trecut acest prag salarial. Acum 10 ani, niciun sector de activitate nu se apropia de această medie Au trecut nouă ani fără exporturi de carne de porc din România, dar cu importuri de 6,7 miliarde de euro. După porcine, dispar şi ovinele din exporturi?
Cine are de câştigat? Cum sună vocea noii generaţii de ingineri constructori: „E nevoie de ingineri care să construiască şi să reconstruiască România, aşa că nu vrem să plecăm din ţară“ ZF Agropower. Viorel Oltenacu, staţiunea de cercetare Băneasa: Am deschis un laborator de noi tehnologii pentru că fermierii sunt interesaţi de digitalizare.
Am dezvoltat un sistem de panouri fotovoltaice transparente şi un „robo-fermier“ ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Mihai Căruntu, AAFBR: Fondurile de pensii Pilon II nu mai au spaţiu de investit pe Bursa de la Bucureşti.