Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Anchete » PressOne: Judecătorul CCR Cristian Deliorga a fost și la Nisa cu zbor privat / Membru CSM, critici dure la adresa celor doi judecători constănțeni din călătoria de lux cu politicieni și oameni de afaceri PressOne: Judecătorul CCR Cristian Deliorga a fost și la Nisa cu zbor privat / Membru CSM, critici dure la adresa celor doi judecători constănțeni din călătoria de lux cu politicieni și oameni de afaceri 08 sept. 2026 Andreea Pavel • Anchete –> SHARE: WhatsApp icon Judecătorul CCR Cristian Deliorga. Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Unul dintre judecătorii Curții Constituționale, Cristian Deliorga, a zburat cu două avioane private, în luna iulie, spre Nisa și Mykonos, arată PressOne într-o anchetă publicată luni.

În zborul spre insula grecească Deliorga s-a aflat în compania mai multor politicieni și oameni de afaceri. Două zboruri cu avioane private, operate de Toyo Aviation, au transportat la începutul lui iulie 2026, la doar câteva zile distanță, un judecător constituțional, politicieni și oameni de afaceri. Unul dintre ei, Gruia Stoica, cu o condamnare definitivă în instanță.

O parte dintre pasageri au fost prezenți în ambele avioane private, conform informațiilor obținute de PressOne în articolul semnat de jurnalistul Andrei Petre. Printre pasagerii comuni ai celor două deplasări se numără judecătorul CCR Cristian Deliorga, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, și omul de afaceri constănțean Florin Cârstocea. Mihai Daraban a afirmat pentru G4Media că zborul spre Mykonos a fost achitat de către Camera de Comerț și că Deliorga l-a însoțit în calitate de ”prieten de 30 de ani”.

Aceștia erau însoțiți și de Florin Manole, fost ministru PSD al Muncii. Cristian Deliorga nu a răspuns întrebărilor G4Media referitor la călătoria în zbor privat cu oameni de afaceri, din care unul condamnat definitiv, și politicieni și nici dacă este de părere că acest lucru poate fi o problemă, o vulnerabilitate, pentru un judecător al Curții Constituționale. În zbor se mai afla și judecătorul Marius Croitoru, șeful Tribunalului Constanța.

Ulterior, unul dintre procurorii Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, fost vicepreședinte al instituției, a reacționat public după publicarea informațiilor referitoare la prezența lui Deliorga și Croitoru în cursa aeriană privată împreună cu oamenii de afaceri și politicieni și s-a întrebat retoric de ce nu există nicio autosesizare a Inspecției Judiciare în acest caz. Membru în CSM, Sandu atrage atenția asupra pasivității instituționale și sugerează că această călătorie ar putea fi doar o parte dintr-o practică mai amplă, rămasă ascunsă dacă datele companiei aviatice nu ar fi fost divulgate în urma unui atac informatic.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *