Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/O dronă a fost doborâtă deasupra României Președintele Nicușor Dan a comunicat în urmă cu puțin timp că o dronă a fost doborâtă deasupra României, în jurul orei 11:00. Este pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina când o dronă este doborâtă pe teritoriul țării noastre.
Președintele Nicușor Dan a comunicat vineri că un pilot român de pe un avion F-16 a doborât o dronă care a intrat în spațiul aerian al României. Șeful statului nu a precizat, în prima declarație, zona exactă în care s-a produs incidentul, proveniența aparatului fără pilot, traiectoria acestuia sau tipul de armament folosit pentru interceptare. Potrivit surselor MEDIAFAX, ar fi vorba de sudul județului Buzău.
„Am avut o dronă în spațiul aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11. 00, de către un pilot român de pe un F-16.
Important de subliniat e că drona era într-o zonă nelocuită. Acesta e și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos și acum sunt echipele instituțiilor care cercetează pentru a veni cu toate detaliile despre incident”, a afirmat Nicușor Dan. Anterior, un mesaj RO-Alert a fost emis pentru județul Buzău, care anunța că exista posibilitatea căderii unor obiecte din spatiul aerian.
Citește pe Antena3. ro Și țara în care plouă 130 de zile pe an și luptă cu inundațiile e lovită de secetă. Ce se întâmplă în Europa din cauza căldurii extreme × Citește pe LongevityMagazine.
ro O descoperire veche de 110. 000 de ani rescrie istoria omenirii: neanderthalienii și Homo Sapiens au colaborat Citește pe Fanatik. ro Destinația surprinzătoare a antrenorului român care a făcut furori la Cupa Mondială 2026!