Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Geniul marelui Caragiale se întâlnește cu inventivitatea ludică a Adei Milea și cheful de joacă al trupei TNB, iar rezultatul este un spectacol-concert efervescent, comic și cinic, despre noi în lumea lui Caragiale. Spectacol-concert „ Mai e vreun candidat?

” este realizat în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” și se va juca la Amfiteatrul în aer liber, sus pe teatru, 24 și 25 iunie 2026, ora 21:30. Caragiale altfel și același. Mai e vreun candidat?

Un refren obsedant, reinterpretat de Ada Milea și cântat de actori. Spectacol – concert inspirat din O scrisoare pierdută . O poveste muzicală despre amor, interese, politică, șantaj.

De neratat, cetățeni! „O variantă cântată cap-coadă a Scrisorii domnului Caragiale , un concert în care 3 cetățeni turmentați conduc personajele și spectatorii prin întâmplările celebrului text. Ei cântă și la instrumente.

Cei 3 actori m-au vrăjit cândva cu joaca lor din spectacolul ActOrchestra și de-atunci mi-a rămas un gând la ei. Gândul a așteptat doar ocazia, textul și melodiile. Vreo 12-13 ani.

Am adus cântecele pe care le-am făcut pentru Scrisoarea de la Cluj, ca material pentru joaca noastră, și bucuria de a construi o nouă Scrisoare în concert. ” – Ada Milea Premiera: 24 și 25 iunie 2026, Amfiteatrul în aer liber Citește pe Antena3. ro Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.

Tajani şi-a anulat vizita în SUA &times Citește pe LongevityMagazine. ro Cum să stabilești limite fără să îi îndepărtezi pe cei din jur Citește pe Fanatik. ro S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB!

Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *