Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan O axiomă nu este altceva decât o eroare atât de veche, încât nimeni nu mai are curajul să o pună sub semnul întrebării. La fel stau lucrurile și cu legendele – cu diferența că ele conțin, măcar teoretic, un sâmbure de adevăr.
Doar că mărimea acestui sâmbure depinde, de obicei, de talentul baronului Münchhausen care le relatează. Să începem cu acele povești pe care le repetăm atât de des încât au ajuns să pară axiome. Se spune că Galileo Galilei a fost primul care a susținut că Pământul se învârte în jurul Soarelui .
Totuși, cu aproape două milenii înainte, Aristarh din Samos formulase deja această idee. La fel, Benjamin Franklin nu a „descoperit” electricitatea, ci doar a demonstrat existența fenomenului cu ajutorul unui zmeu și al unui fulger. Iar povestea potrivit căreia ar fi propus curcanul drept pasăre națională a Statelor Unite este o exagerare: într-o scri soare către fiica sa, Franklin doar critica moralitatea îndoielnică a vulturului pleșuv și lăuda demnitatea curcanului.
Nici George Washington nu a tăiat vreun cireș în copilărie, ca apoi să-și recunoască fapta cu o sinceritate exemplară. Episodul este o invenție moralizatoare a biografului său, Mason Locke Weems. Tot invenție este și povestea vacii doamnei O’Leary, care ar fi provocat Marele Incendiu din Chicago din 1871 – jurnalistul Michael Ahern a admis ulterior că a născocit-o.
Vrăjitoarele din Salem nu au fost arse pe rug, ci spânzurate. Lady Godiva, cel mai probabil, nu a traversat goală orașul Coventry; mai degrabă i-a cerut soțului pe un ton hotărât să reducă taxele. Iar Sir Walter Raleigh nu și-a întins mantia peste o baltă pentru a proteja încălțămintea reginei Elisabeta I – episodul pare să fie o podoabă literară adăugată de istoricul Thomas Fuller.
Nici celebra replică a reginei Mariei Antoaneta – „Să mănânce cozonac” – adresată țăranilor săraci ce nu aveau pâine, nu îi aparține. Ea apare în Confesiunile lui Rousseau, pusă pe seama unei „mari prințese” neidentificate. În original, expresia este Qu’ils mangent de la brioche, iar traducerea prin „cozonac” este doar aproximativă.
Istoria este plină de asemenea mituri. Iar dacă ne uităm la felul în care Hollywoodul transformă biografiile în legende, devine limpede că poveștile care fascinează sunt cele pe care generațiile au ajuns să creadă că s-au petrecut, nu neapărat cele care chiar s-au întâmplat. În fond, fiecare epocă își are propriul baron Münchhausen.
Uneori poartă uniformă, alteori robă de istoric, iar câteodată legitimație de ziarist. Diferența este că unele povești mor repede, în timp ce altele supraviețuiesc secole întregi. Și dacă ne amintim că Napoleon, cu ai săi 1,70 metri, nu era deloc atât de scund pe cât îl caricaturizau britanicii, poate că avea dreptate când spunea că istoria este un ansamblu de minciuni asupra cărora lumea a căzut de acord.
Deși, cine știe – poate și această afirmație este doar încă o legendă cu un sâmbure minuscul de adevăr.