Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Praznicul Adormirii Maicii Domnului are loc pe 15 august. Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele patru posturi importante din calendarul ortodox și este considerat o perioadă de pregătire sufletească și trupească pentru una dintre cele mai mari sărbători dedicate Fecioarei Maria.

Nu faci nuntă sau petrecere și te abții de la bârfe. Cunoscut și ca Postul Sfintei Maria, Postul Adormirii Maicii Domnului are date fixe : începe în fiecare an la 1 august și se încheie pe 14 august, în ajunul marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, celebrată pe 15 august. Pe parcursul celor 14 zile de post , credincioșii sunt îndemnați nu doar la abstinență alimentară, ci și la rugăciune, iertare și cumpătare.

Tradiția ortodoxă pune accent pe curățirea sufletului, așa că respectarea postului înseamnă mai mult decât evitarea anumitor alimente. Nunți, petreceri și bârfe, interzise în Postul Sfintei Maria Ca în orice post, potrivit rânduielilor Bisericii Ortodoxe, în această perioadă sunt interzise alimentele de origine animală, precum carnea, laptele, brânza, ouăle și produsele preparate din acestea. Peștele este permis doar la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, pe 6 august, dacă aceasta cade în timpul postului.

Astfel, credincioșii sunt îndemnați să renunțe la petreceri, la distracții, care sunt considerate nepotrivite perioadei de post. De asemenea, sunt îndemnați să renunțe la consumul de alcool în exces. De asemenea, sunt înscurajați să evite certurile, conflictele, jignirile, să evite bârfa și orice comportament care poate dăuna relațiilor cu cei din jur.

Biserica arată că postul este văzut ca o perioadă de împăcare a credinciosului cu sine însuși și cu cei din jur, dar și de apropiere de Dumnezeu. În multe zone ale țării se păstrează obiceiul de a nu face nunți sau alte petreceri, deoarece Biserica Ortodoxă nu oficiază cununii religioase în timpul posturilor de peste an. Postul Sfintei Maria amintește de perioada de rugăciune și pregătire pe care, potrivit tradiției creștine, Maica Domnului a petrecut-o înainte de trecerea sa la cele veșnice.

Pentru credincioși, cele 14 zile reprezintă un timp de reflecție, pocăință și apropiere de valorile creștine. Respectarea postului rămâne o alegere personală, iar duhovnicii subliniază că adevărata valoare a acestei perioade nu constă doar în respectarea regulilor alimentare, ci și în schimbarea atitudinii față de Dumnezeu și față de cei din jur. De asemenea, persoanele care urmează tratamente medicale sau suferă de boli cronice sunt sfătuite să nu întrerupă medicația și să nu adopte un regim alimentar care le-ar putea agrava afecțiunea.

Preoții amintesc că, pentru cei care nu pot posti din motive medicale, accentul poate fi pus pe rugăciune, participarea la slujbe, milostenie și faptele bune, considerate la fel de importante în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *