Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. El a spus că un atac limitat asupra statelor baltice ar putea lua forma aşa-numiţilor „omuleţi verzi”, o referire la soldaţii ruşi îmbrăcaţi în uniforme militare fără semne de identificare care au preluat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea în 2014. „Rusia trece sistematic peste liniile roşii pentru a testa răspunsul NATO”, a spus Szota.
„Costurile unor astfel de provocări sunt mici, în timp ce alianţa răspunde mai ales cu măsuri politice, ceea ce duce la o escaladare suplimentară”, a mai spus el. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a avertizat săptămâna trecută cu privire la posibilele operaţiuni ruseşti sub steag fals. „Trebuie să-i transmitem (preşedintelui rus Vladimir) Putin că ştim ce pune la cale, că nu vom fi păcăliţi şi că acest lucru ar fi complet inacceptabil şi că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a declarat el pentru postul american de televiziune CBS.
Putin şi alţi oficiali ruşi au declarat în repetate rânduri că Moscova nu are nicio intenţie de a ataca teritoriul NATO.