Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Actuala strategie prevede instalarea minireactorului la Doicești, județul Dâmbovița, dar Nuclearelectrica vrea să analizeze și alte locații Decizia în AGOA de la Nuclearelectrica. Vot negativ pentru analizarea mai multor tehnologii și evaluarea unor amplasamente suplimentare Acționarii companiei de stat Nuclearelectrica au decis respingerea demersurilor de reevaluare a oportunității proiectului Reactoarelor Modulare Mici (Small Modular Reactor – SMR).
Decizia a fost luată prin votul acționarilor în unei Adunări Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) care a avut loc miercuri, iar această decizia a fost susținută de reprezentantul Ministerului Energiei, acționarul majoritar al companiei. Votul vine după ce premierul demis Ilie Bolojan , care este interimar și la Ministerul Energiei, a exprimat în ultima perioadă mai multe păreri critice în legătură cu oportunitatea continuării acestui proiect. Decizia AGOA este însă criticată de fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, care susține că ea blochează mai multe decizii legate de dezvoltarea proiectului și avertizează că România riscă să piardă finanțarea americană și încrederea investitorilor internaționali.
Potrivit companiei, intenția a fost aceea ca acționarii să aprobe efectuarea unei evaluări comparative de tehnologii și scenarii multiple, în baza dezvoltărilor tehnologice recente, pentru a sta la baza unui proces decizional informat, care să conducă la soluția cea mai avantajoasă pentru România, având în vedere că o serie de condiții asociate Deciziei Finale de Investiții (FID) în Proiectul Doicești nu au putut fi îndeplinite. Votul de marți a respins acest lucru și menține deschise demersurile companiilor Nuclearelectrica și RoPower Nuclear, compania de proiect, pentru achiziția modulelor SMR de la compania americană NuScale și instalarea lor la Doicești, județul Dâmbovița. Astfel, Nuclearelectrica și RoPower Nuclear vor continua, potrivit aprobării acționarilor din februarie 2026, demersurile de a atinge un consens din punct de vedere comercial cu NuScale asupra condiției de achiziție a modulelor SMR și Acordului Cadru, în paralel, cu discuțiile cu reprezentanții statului român pentru oportunitatea îndeplinirii celorlalte condiții necesare demarării proiectului, inclusiv cele de natură financiară.
Proiectul este dezvoltat de joint-venture-ul RoPower Nuclear SA (RPN), deținut în proporții egale de compania de stat Nuclearelectrica, operatoarea centralei nucleare de la Cernavodă, și de firma privată Nova Power&Gas (NPG) din grupul E-INFRA al antreprenorilor clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu. „Nuclearelectrica anunță că a luat act de hotărârea adoptată de acționarii societății, inclusiv de acționarul majoritar, Ministerul Energiei (Hotărârea nr. 5/15.
07. 2026), de respingere a punctului 9 de pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) din data de 15 iulie 2026, și anume respingerea punctului privind «Aprobarea inițierii unor demersuri de evaluare a oportunității privind actualizarea Strategiei de Implementare a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR), aprobată prin HAGOA nr. 8/22.
09. 2022»”. Poziția Ministerului Energiei, care a votat împotriva evaluării actualizării strategiei SMR, este explicată de Cristian Bușoi, secretar de stat în minister, prin faptul că solicitarea nu a fost suficient fundamentată.
„Cu privire la mandatul de vot pentru reprezentantul Ministerului Energiei în Adunarea Generală a Acționarilor SNN din 15 iulie, privitor la inițierea unor demersuri de evaluare a oportunității privind actualizarea Strategiei de Implementare a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR), votul a respectat prevederile Actului Constitutiv al S. N. Nuclearelectrica S.
A. , care spune clar că Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor are atribuția de a aproba strategia și politicile de dezvoltare ale Societății.