Investitorii care în urmă cu câţiva ani excludeau România de pe lista destinaţiilor pentru investiţii în imobiliare încep să se reorienteze către piaţa locală, pe fondul unei percepţii tot mai favorabile privind siguranţa investiţiilor, este de părere Alexandru Manea, fondator şi CEO, Monarc Development. „Se caută mai mult proprietăţi în România, de către clienţi care acum câţiva ani de zile au spus că exclud investiţii în România şi preferă locuri în Europa şi de cele mai multe ori majoritatea au ajuns în Dubai”, a declarat Alexandru Manea la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Fenomenul marchează o schimbare de direcţie faţă de tendinţa din ultimii ani, când o parte dintre investitorii români cu capital disponibil au preferat să caute randamente în pieţe considerate mai stabile sau mai atractive fiscal, Dubaiul fiind una dintre destinaţiile cele mai frecvent menţionate în acest context. Argumentul care pare să fi schimbat percepţia e chiar randamentul. Potrivit lui Alexandru Manea, piaţa locală poate oferi acum o creştere de capital comparabilă, sau chiar mai mare, decât destinaţiile preferate anterior.
„Acum simt că există mai mult apetit pentru că se demonstrează că România este o ţară sigură în Europa şi o ţară emergentă. Adică cu investiţii în zone emergente, unde poţi să ai o creştere de capital în următorii 4-5 ani de zile de peste 50%”. a mai declarat Alexandru Manea la ZF Live.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Bigster frânează, Striker demarează, dar din Turcia. Analiza ZF pe 14 pieţe: modelul Bigster care a ţinut singur vânzările Dacia a intrat pe minus în luna în care marca şi-a prezentat noul vârf de gamă Ursus Breweries, liderul pieţei de bere, plăteşte acţionarilor dividende de peste 100 mil. euro Cum a ajuns România să importe inclusiv detergentul sub brandul local Dero, singurul nume autohton de la vârful unei pieţe de 500 mil.
euro anual CEC Bank pentru afaceri româneşti. Ronald Binkofski, CTP România: Cele mai mari pieţe ale grupului rămân Cehia şi România, dar am intrat în Italia şi suntem aproape de Vietnam. Local vom livra 200.
000 mp şi testăm baterii de stocare Bursă. Românii au investit în medie 444 mil. lei pe lună în fonduri de acţiuni în prima jumătate din 2026, de 36 de ori mai mult decât în 2020 ZF Private Health.
Reţeaua de clinici şi centre Dorna Medical, un business care ţinteşte 100 mil. lei, acoperă şapte judeţe în nord-estul ţării şi are peste 600 de angajaţi. Roman Boca, fondator: Predictibilitatea este redusă, investim cu prudenţă Harta banilor din industria de software şi servicii IT în 2025: Bucureştiul concentrează 56% din business, dar Clujul accelerează.
Industria de software şi servicii IT a raportat pentru 2025 afaceri de 90,3 miliarde de lei, în creştere cu 8,2% faţă de 2024 Business sportiv. Businessul centrelor de fitness a crescut de aproape şase ori în ultimii şapte ani şi a depăşit pentru prima dată pragul de 1,1 miliarde lei. Piaţa locală atrage tot mai mult atenţia fondurilor de investiţii Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Pe măsură ce inflaţia va scădea, vom scădea şi dobânzile, probabil la început de 2027.
Nu avem o recesiune dramatică a economiei, dar nici nu vom vedea o revenire rapidă Business sportiv. Virgil Stănescu, preşedinte, Sports HUB: David Popovici, Cristina Neagu, Radu Drăguşin, Simona Halep sunt locomotive ale sportului românesc, care au ieşit dintr-un efort supranatural al părinţilor. Noi nu avem un ecosistem de sport Criza apei de pe Dunăre forţează România şi Ungaria să îşi pună baza în Bulgaria pentru importul de electricitate.
Va putea rezista ca salvator energetic al regiunii cea mai săracă economie din UE? Dacia şi Ford Otosan, gata să repornească producţia, dar cu mâna Transelectrica pe întrerupător: o zi de oprire a celor două uzine costă 70 mil. euro ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.