Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Jurnalul/Haos la recalculare: Peste 2 milioane de pensii cu punctaje mai mici, în timp ce sindicatul dă vina pe sistem Sindicatul Caselor de Pensii sare în apărarea angajaților, după ce Curtea de Conturi a semnalat că 2,2 milioane de pensionari au primit punctaje mai mici la recalculare. Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM) a transmis joi că a luat act de constatările Curții de Conturi privind calcularea și recalcularea pensii lor, dar că funcționarii nu pot fi considerați automat responsabili pentru problemele identificate.

Afiliată Blocului Național Sindical, FNSSM reprezintă funcționarii publici și personalul contractual din sistemul caselor teritoriale de pensii. Sindicatul atrage atenția că cifra de aproximativ 2,2 milioane de beneficiari pentru care au fost semnalate suspiciuni privind acordarea unor punctaje mai mici decât cele cuvenite nu reprezintă un număr de erori confirmate în tot atâtea dosare. „FNSSM subliniază că această cifră trebuie tratată cu rigoarea necesară, întrucât reprezintă o estimare rezultată din procedurile și extrapolările utilizate în cadrul auditului, iar existența unei erori trebuie verificată concret în fiecare dosar”, au comunicat reprezentanții angajaților din casele de pensii.

Sindicaliștii susțin că, dacă verificările vor confirma un număr foarte mare de pensii calculate incorect, responsabilitatea nu poate fi atribuită automat angajaților caselor teritoriale de pensii. „Dacă verificările ulterioare confirmă existența unui număr atât de mare de situații în care drepturile au fost calculate incorect, o asemenea amploare nu poate fi explicată prin presupuse greșeli individuale și independente ale funcționarilor publici și personalului contractual din casele teritoriale de pensii”, afirmă FNSSM. „O problemă care se manifestă la o asemenea scară trebuie analizată, înainte de toate, din perspectiva funcționării sistemului administrativ și informatic în ansamblul său”, spun sindicatele.

Potrivit acestora, din informațiile prezentate public, raportul Curții de Conturi a identificat și deficiențe ale sistemului informatic folosit pentru recalcularea pensiilor. Printre problemele semnalate se numără situații în care datele existente înainte de recalculare nu au fost preluate integral, precum și dificultăți în delimitarea unor stagii de cotizare necesare stabilirii punctelor de stabilitate. „Nu poate fi imputată unui funcționar public sau unui membru al personalului contractual o eroare care își are cauza în nepreluarea unor date, în funcționarea necorespunzătoare a unei aplicații informatice ori într-o deficiență a procesului administrativ pe care persoana respectivă nu o putea controla”, susțin sindicaliștii.

Pe lângă problemele sistemului informatic, sindicatul invocă și volumul foarte mare de muncă din perioada recalculării, când angajații caselor de pensii au trebuit să proceseze milioane de dosare. Federația spune că a semnalat în repetate rânduri nefuncționalitatea sistemului, volumul mare de muncă și deficitul de personal. „Implementarea Legii nr.

360/2023 a reprezentat una dintre cele mai ample operațiuni administrative derulate vreodată în sistemul public de pensii, fiind necesară recalcularea a aproximativ 5 milioane de pensii. Această activitate nu s-a desfășurat separat de atribuțiile curente ale caselor teritoriale de pensii”. FNSSM respinge ideea unei răspunderi colective a angajaților caselor de pensii pentru diferențele descoperite în urma auditului și cere stabilirea cauzei în fiecare situație.

„Ceea ce Federația respinge este prezumarea unei culpe colective a personalului din casele teritoriale de pensii numai pentru că auditul identifică diferențe sau disfuncționalități într-un număr foarte mare de dosare”, au comunicat reprezentanții angajaților din casele de pensii.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *