Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Pe lângă eclipsa de Soare, cerul nopții va oferi un alt spectacol: curentul de meteori Perseide, al cărui maxim de activitate este programat pentru 13 august 2026, în jurul orei 06:00. Perseidele sunt considerate unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale anului.
Potrivit NASA, acest curent de meteori este observat de peste două milenii și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute evenimente astronomice recurente. Perseidele își primesc numele de la constelația Perseu, din zona căreia par să provină meteorii atunci când sunt priviți de pe Pământ. Fenomenul este asociat cu particulele lăsate în urmă de o cometă, care pătrund în atmosfera terestră cu viteze foarte mari și se încălzesc, producând dârele luminoase observate pe cer.
Unele dintre particulele care generează Perseidele au dimensiuni foarte mici, chiar sub un milimetru. La intrarea în atmosferă, interacțiunea cu aerul provoacă ionizare și produce lumina caracteristică meteorilor. Curentul Perseidelor este cunoscut și pentru apariția unor bolizi, adică meteori extrem de strălucitori, care pot lăsa în urma lor dâre luminoase vizibile pe cer.
Cea mai bună perioadă pentru observarea Perseidelor în 2026 va fi în noaptea de 12 spre 13 august, în special după miezul nopții și până în zorii zilei. Maximul curentului de meteori este estimat pentru 13 august, la ora 06:00. Un avantaj important în acest an este reprezentat de faza Lunii.
Luna Nouă are loc pe 12 august, la ora 20:37, astfel încât lumina Lunii nu va afecta observațiile în timpul nopții de maxim. Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, în condiții ideale, prognozele pentru 2026 indică până la 100 de meteori pe oră. În practică, numărul observat este de regulă mai mic, iar în timpul maximului poate fi văzut, în medie, aproximativ un meteor pe minut.
În zonele urbane, iluminatul artificial reduce considerabil numărul meteorilor vizibili. Din orașe pot fi observați aproximativ 10-20 de meteori pe oră.