Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată DIICOT acționează în Slatina Procurorii DIICOT fac, miercuri, 10 percheziții domiciliare în Slatina, într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat cercetat pentru trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj. Potrivit DIICOT, anchetatorii susțin că gruparea a fost constituită în anul 2018, pe criterii familiale, de șase persoane, trei femei și trei bărbați, la care s-au alăturat ulterior alți trei membri.
Aceștia ar fi acționat în mod coordonat până în acest moment pentru a obține sume importante de bani de la mai multe persoane din județul Olt. Conform procurorilor, suspecții ar fi acordat împrumuturi fără autorizație legală și ar fi perceput o dobândă lunară de 30%. Ulterior, pentru recuperarea banilor, aceștia ar fi recurs la presiuni și amenințări la adresa persoanelor împrumutate.
Anchetatorii mai susțin că doi dintre membrii grupării, cu sprijinul celorlalți, ar fi recrutat mai multe victime prin metoda „loverboy”, pe care le-ar fi transportat și adăpostit în diferite locații din România și din străinătate. Victimele ar fi fost constrânse fizic și psihic să practice prostituția. Totodată, membrii grupării sunt acuzați că au înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe tinere pe teritoriul Franței, unde le-ar fi asigurat cazarea, ar fi publicat anunțuri pe site-uri de profil și ar fi intermediat relația cu clienții, obținând astfel venituri din exploatarea acestora.
Audierile urmează să aibă loc la sediul DIICOT – Structura Centrală.