Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Se pregătesc noi scumpiri la pompă? În timp ce românii urmăresc cu îngrijorare avertismentele privind posibile întârzieri la livrarea motorinei și riscul unor noi scumpiri, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, pune sub semnul întrebării existența unei crize reale de aprovizionare.
Potrivit acestuia, există indicii că piața ar putea fi influențată mai degrabă de o percepție de penurie decât de un deficit efectiv de combustibil. În analiza intitulată „Penurie sau construcția unei percepții care justifică prețuri mai mari în România? ”, Chisăliță arată că mesajele privind dificultățile de aprovizionare au apărut în contextul în care unii operatori au invocat întârzieri la livrarea motorinei către clienții en-gros, explicând situația prin contextul internațional și prin faptul că cererea ar fi depășit capacitatea logistică a depozitelor.
Expertul susține că primul lucru care trebuie clarificat este dacă România se confruntă cu un deficit real de motorină sau dacă este vorba doar despre dificultăți logistice izolate ale unui operator. „Dacă România s-ar confrunta cu un deficit real de motorină, ar fi firesc ca același mesaj să fie transmis de toți marii operatori. Însă nu vedem acest lucru”, subliniază Dumitru Chisăliță.
Guvernul a transmis recent că nu estimează apariția unei penurii de carburanți, iar măsurile adoptate în această perioadă au ca scop fluidizarea transporturilor și distribuției, nu raționalizarea consumului. În aceste condiții, Chisăliță consideră că piața are nevoie de explicații clare. Președintele AEI spune că există mai multe întrebări care ar trebui lămurite public: Potrivit lui Dumitru Chisăliță, experiența ultimelor săptămâni arată că simpla apariție a unor informații privind posibile probleme de aprovizionare poate determina reacții în lanț.
Consumatorii și companiile încep să cumpere preventiv, comenzile cresc, iar presiunea asupra lanțului logistic se amplifică. În acest fel, explică specialistul, percepția poate deveni aproape la fel de importantă ca realitatea. Mai mult, atunci când oamenii sunt convinși că urmează o penurie sau noi scumpiri, piața poate accepta mai ușor creșteri de preț.
„Diferența dintre o problemă logistică punctuală și o criză reală de aprovizionare trebuie explicată clar, pentru că altfel orice mesaj poate alimenta speculațiile și poate contribui la justificarea unor prețuri tot mai mari”, avertizează Chisăliță. În finalul analizei, președintele Asociației Energia Inteligentă cere autorităților să ofere răspunsuri publice și rapide privind situația pieței carburanților. Printre întrebările pe care le consideră esențiale se numără: Concluzia lui Dumitru Chisăliță este că piața are nevoie de transparență și informații clare, nu de mesaje care pot alimenta incertitudinea.
În lipsa unor explicații oficiale, spune acesta, consumatorii pot rămâne cu impresia că fiecare avertisment privind întârzieri sau probleme logistice pregătește terenul pentru noi scumpiri la pompă. „Piața are nevoie de transparență, nu de percepții. Pentru că atunci când percepția devine mai puternică decât realitatea, cel care plătește nota de plată este întotdeauna șoferul”, concluzionează președintele AEI.