Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată jurnalul/Cum va fi afectată pensia medie de valul istoric de pensionări Sistemul de pensii din România se îndreaptă spre un blocaj major. Consiliul Fiscal avertizează că, fără o prelungire a vârstei de pensionare și eliminarea pensionărilor anticipate, statul va rămâne fără fonduri.
Presiunea demografică este critică, în condițiile în care România are deja un număr alarmant de mic de angajați activi raportat la media Uniunii Europene După Fondul Monetar Internaţional, şi instituţia care analizează politicile guvernamentale pentru buget, taxe, pensii şi cheltuieli publice cere creșterea vârstei de pensionare. Mesajul este tranșant: fără această măsură, statul ar putea rămâne fără bani de pensii, scrie observatornews. ro Vârsta standard de pensionare este acum 65 de ani pentru bărbați, 63 pentru femei.
Mai multe ţări europene au urcat-o deja la 67 de ani şi au provocat controverse prezente şi la noi. „Este un pic nedrept pentru cei care sunt obligați să iasă la pensii, să zicem, pe la 70 de ani, mai ales bărbații, pentru că la bărbаți speranța medie de viață este de fapt 72 de ani. Asta înseamnă că statistic la 72 de ani jumătate din bărbați nu mai trăiesc”, a afirmat Cristian Păun, profesor de economie.
Până în 2032, aproape un milion de români din generația „decrețeilor” ar putea ieși la pensie. Asta va pune și mai multă presiune pe sistem. Dacă în acest moment, la fiecare zece angajați sunt aproximativ opt pensionari, în următorii ani acest raport s-ar putea inversa.
„Toată lumea vorbește despre milionul de decreței care va ieși de pensie din 2030, dar problema se va agrava Până atunci, pentru că deja până în 2030 se așteaptă undeva la două, chiar trei sute de mii de persoane să iasă la pensie. Deci nu este o problemă din 2030 vom avea probleme, probleme avem acum și ele vor începe să se accentueze”, a afirmat George Mot, expert pensii. Statul are nevoie de 155 de miliarde de lei pe an pentru pensii.
Într-un scenariu simplificat, în care sistemul ar avea mai mulți pensionari, iar pensia medie ar continua să crească, necesarul ar putea urca spre 200 de miliarde de lei anual. „Sistemul public de pensii, pilonul 1 mai ales, este pe deficit. Pentru că noi de foarte multă vreme nu facem ceea ce ar fi trebuit de fapt să facem, să formăm pensia românilor echilibrat, adică pilonul 1 să fie cam o treime din pensie, pilonul 2 cealaltă treime și pilonul 3, 4 și așa mai departe, propriile tale investiții financiare să formeze cealalta treime din pensia.
Noi în continuare ne bazăm pe pilonul1, plătit de cei care sunt în momentul de față în câmpul muncii”, a completat Cristian Păun. „Putea să nu fie nevoie de creşterea vârstei de pensionare dacă guvernanţii din ultimele trei decenii s-ar fi uitat peste datele demografice şi ar fi luat măsuri de întinerire a populaţiei”, a spus George Mot. Cu aceste probleme, pensia medie, care acum este puțin peste 40% din ultimul salariu, ar putea coborî spre 30%.
În spatele cifrelor stă aceeași problemă: România îmbătrânește. De peste trei decenii, numărul naşterilor este mai mic decât al deceselor. Citește pe Antena3.
ro Un raport Anthropic arată cum s-a folosit propaganda Kremlinului de Claude pentru a „transforma” știrile din România și Moldova × Citește pe LongevityMagazine. ro Vitamina D la 40–50 de ani ar putea influența sănătatea creierului mai târziu în viață Citește pe Fanatik. ro Ce i-a spus Florin Tănase lui Denis Drăguș despre Gigi Becali.