Patru tineri prahoveni, foşti membri ai echipei de robotică RO2D2 din Ploieşti, în acest moment studenţi la universităţi de prestigiu din România, Elveţia, Germania şi Ţările de Jos, au dezvoltat o platformă digitală care îşi propune să simplifice accesul la stagii de practică pentru studenţii din întreaga Europă. Proiectul, denumit Youllgetit.
eu, funcţionează deja de câteva luni şi reuneşte în acest moment peste 3. 600 de oportunităţi de internship din statele europene, adresându-se unui public potenţial de peste 22 de milioane de studenţi. În acest moment, 5000 de studenţi folosesc aceste servicii lunar, ei generând peste 100.
000 de căutări în platformă, fiind realizate 18. 000 de internship-uri. Luca Moşu, unul dintre fondatorii platformei, explică faptul că ideea a pornit de la dificultatea tot mai mare a studenţilor de a găși un stagiu de practică relevant, în contextul în care experienţa profesională a devenit aproape obligatorie pentru accesul pe piaţa muncii.
„Am început să lucrăm acum 10 luni la acest proiect pentru că am văzut această necesitate a tinerilor, cărora le este din ce în ce mai greu să-şi găsească un internship în această piaţă. În acelaşi timp, dacă la finalul facultăţii nu ai un internship, este mult mai greu să-ţi găseşti un loc de muncă pentru că nu ai experienţă”, a declarat Luca Moşu. Potrivit acestuia, una dintre principalele probleme este fragmentarea ofertelor de practică la nivel european.
Deşi există platforme locale în diferite ţări, nu există o bază de date unificată care să permită studenţilor să identifice rapid oportunităţi relevante pentru profilul lor. „Toată aplicaţia a fost construită din resurse proprii. Ne străduim ca funcţionalitatea principală a aplicaţiei să rămână întotdeauna gratuită”, a precizat Luca Moşu.
În prezent, platforma include oferte din toate statele Uniunii Europene, dar şi din Regatul Unit al Marii Britanii. Echipa din spatele proiectului este formată din Luca Moşu, Daria Anghel, Ştefan Ţaga şi Sebastian Duţă, patru tineri care s-au remarcat anterior în competiţiile de robotică şi care încearcă acum să transforme o problemă întâlnită de milioane de studenţi într-o oportunitate de business cu potenţial european. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Cea mai bună producţie agricolă din ultimii cinci ani: anul 2026 ar putea aduce 30,5 mil.
tone de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui Ce urmează la combinatul siderurgic Liberty Galaţi după două licitaţii eşuate? Scădere de două cifre pentru Hervis. Retailerul de echipamente sportive şi-a redus afacerile anul trecut cu 14% până la 293 mil.
lei Cargus, unul dintre cei mai mari curieri de pe plan local, estimează o creştere de 18% în acest an Bursă. Topul creşterilor din indicele bursier BET în 2026: de la 44% pentru acţiunile Hidroelectrica la 85% pentru cele ale Premier Energy Michael Atalla, noul director global de marketing al UiPath: „Nu mai există loc pentru marketing generic într-un spaţiu atât de saturat precum cel creat de inteligenţa artificială” Christina Verchere, CEO al OMV Petrom: „Am învăţat să mă simt confortabil în disconfort“ – Lecţiile de leadership ale unui executiv într-o lume în care „starea de criză devine noua normalitate“ În Ungaria şi Polonia comerţul de retail este o luptă pentru supravieţuire între giganţi. Preţul îl plătesc furnizorii şi angajaţii Afaceri de la Zero.
De la pasiune la un studio dedicat fotografiei de familie. Magda Constantin: Îmi place să captez emoţiile reale, micile momente dintre părinţi şi copii. În plus, nişarea este importantă în business De ce preţurile biletelor de avion ar putea să nu scadă odată cu încheierea acordului SUA-Iran Afacerile ucrainene au „invadat“ Polonia, folosită şi ca bază pentru expansiunea către alte pieţe europene ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.