Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Parlamentul decide soarta hidrogenului verde În perioada 24-26 august, Senatul se va întruni într-o sesiune extraordinară convocată de președintele Mircea Abrudean. Obiectivul principal al dezbaterilor îl reprezintă adoptarea proiectelor legislative din cadrul PNRR, cu accent pe Legea hidrogenului, document obligatoriu pentru accesarea fondurilor europene în valoare de 2,84 miliarde de euro.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, convoacă o nouă sesiune extraordinară în Parlament, a treia din luna august. Aceasta se va desfășura în perioada 24-26 august. Pe ordinea de zi se află mai multe legi de care depind jaloanele din PNRR, pentru ca România să atragă banii europeni.

Legea privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în industrie și transporturi printre cele mai importante de pe agenda Senatului de săptămâna viitoare, de ea depinde un jalon din PNRR care valorează 2,84 miliarde de euro. „Legea hidrogenului (Jalonul 126) figurează explicit pe lista reformelor restante necesare pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România, a cărei miză financiară este de 2,84 miliarde de euro”, a transmis Mircea Abrudean. Termenul limită pentru adoptarea reformelor asumate în PNRR este 31 august, iar aceasta poate fi ultima sesiune extraordinară organizată pentru obținerea banilor europeni.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *