Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Ce riști dacă pleci la muncă în străinătate fără să notifici autoritățile despre copil Când un părinte pleacă la muncă în străinătate și lasă copilul în grija bunicilor, nu este suficientă o simplă înțelegere de familie. Legea impune o procedură clară, cu termene stricte și acte obligatorii, altfel bunicii nu pot lua decizii legale privind copilul, de la înscrierea la școală, până la un consult medical de urgență.
Zeci de mii de copii din România cresc, integral sau parțial, în grija bunicilor, în timp ce părinții lor muncesc în străinătate. Ceea ce mulți dintre acești bunici nu știu, însă, este că simpla înțelegere verbală în familie, „stai tu cu el cât suntem plecați”, nu are nicio valoare juridică. Fără actele corecte, bunicii nu pot lua decizii legale esențiale pentru copil: nu îl pot înscrie la o școală nouă, nu pot semna pentru o intervenție medicală de urgență și nu îl pot scoate din țară, de exemplu, pentru o vacanță sau o vizită la părinți.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului conține o secțiune dedicată exact acestei situații, „Protecția copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate”. Potrivit articolului 104, alineatul 1, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, și care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială (SPAS) de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăși țara.
Aceeași obligație se aplică și tutorelui, precum și în situația în care ambii părinți urmează să plece la muncă în alt stat, nu doar unul singur. Nerespectarea acestei obligații nu este doar o formalitate ignorabilă, legea prevede o sancțiune contravențională, sub formă de amendă între 500 și 1. 000 de lei, pentru părinții care nu notifică plecarea la timp.
Notificarea depusă la serviciul de asistență socială trebuie să includă, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se va ocupa de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților, în cazul discutat aici, bunicul sau bunica. Este important de precizat că notificarea SPAS este doar o primă etapă a procedurii, fără valoare juridică deplină în sine. Pasul care conferă efectiv statutul legal necesar bunicilor este confirmarea persoanei desemnate de către instanța de tutelă, aceasta fiind cea care validează, din punct de vedere legal, cine se va ocupa de copil.
Pentru ca bunicii să poată lua efectiv decizii în numele copilului, de la înscrierea la școală, până la semnarea unor documente medicale, este necesară delegarea temporară a autorității părintești, dispusă de instanța de tutelă, la cererea părintelui sau, în anumite situații, din oficiu. Legea stabilește condiții clare pentru persoana căreia îi este delegată autoritatea: Delegarea temporară a autorității părintești se acordă, conform legii, pentru o perioadă de maximum un an. Dacă părinții nu revin în țară până la expirarea acestui termen, instanța poate prelungi succesiv delegarea, pentru perioade de câte cel mult un an, atât timp cât situația de plecare continuă.
Un aspect important, confirmat de practica instanțelor: persoana căreia i se deleagă autoritatea părintească trebuie să urmeze, în mod obligatoriu, un program de consiliere, menit să prevină eventuale situații de conflict, neadaptare a copilului sau neglijență în relația cu acesta. Legea reglementează și situația în care părinții se află deja plecați, fără să fi făcut notificarea înainte de plecare. Chiar și în acest caz, obligația de notificare rămâne valabilă, părinții aflați deja în străinătate sunt obligați să notifice autoritatea de stat competentă, chiar și după plecare, pentru a reglementa situația copilului rămas în țară.