Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Situație atipică la pompă după expirarea plafonării adaosului comercial Petrolul se ieftinește pe piețele internaționale, însă șoferii nu văd aceeași scădere la pompă. Un expert din industria energetică avertizează că piața ar putea avea nevoie de încă trei până la patru luni pentru a reveni la normal.
Consecințele blocării Strâmtorii Ormuz sunt „complicate”, a declarat Patrick Pouyanné, directorul general al TotalEnergies, potrivit Le Figaro. Acesta afirmă că în ultimele luni au existat lucruri „destul de neașteptate” și situații „spectaculoase”. Invitat să participe la Întâlnirile Economice de la Aix-en-Provence, sâmbătă, liderul companiei a încercat să explice de ce prețurile petrol ului au întârziat să scadă, în ciuda încheierii conflictului din Orientul Mijlociu.
Potrivit estimărilor sale, va mai fi nevoie de „trei până la patru luni” pentru ca piața petrolului să reușească să se „regleze”. În opinia lui Pouyanné, situația este cauzată de lunile de conflict care au afectat funcționarea normală a pieței internaționale a petrolului. „Încă avem o problemă în ceea ce privește accesul petrolierelelor prin Strâmtoarea Ormuz.
Nu toți armatorii sunt încă dispuși să își asume riscul [de a închiria nave]”, a explicat acesta. Chiar dacă „producătorii din Orientul Mijlociu și-au mărit atât de mult stocurile încât, în prezent, sunt disperați să își vândă petrolul”. Pe de altă parte, subliniază directorul TotalEnergies, ceea ce „nu se vinde deloc” sunt produsele rafinate.
În rafinării există o lipsă de produse petroliere, inclusiv benzină și motorină. Deși refuză să vorbească despre o „penurie”, el afirmă că stocurile rămân „foarte scăzute”. „Asta înseamnă că, în prezent, prețurile benzinei și motorinei continuă să oscileze între 95 și 100 de dolari pe baril”, a explicat el.
Scăderea prețului petrolului este compensată de creșterea marjelor de rafinare. Potrivit expertului, este o „situație destul de uimitoare”, care explică de ce va mai dura câteva luni până când piața va reveni la un echilibru mai clar. „Cu condiția ca părțile aflate în conflict să nu reia ostilitățile”, a adăugat acesta.