Skip to content
  • S. iun. 20th, 2026

Ziaro.ro

Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie

  • Home
  • Contact
  • Despre noi
  • Politică editorială

Latest Post

Casa de licitaţii Artmark a adjudecat 1,6 milioane de euro la Licitaţiile de Vară din România, Bulgaria şi Croaţia Cele două asociaţii ale băncilor, ARB şi FinBan, au ieşit public împreună într-o poziţie fără precedent legată de ancheta Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR: Este un abuz inexplicabil, respingem ferm acuzaţiile de manipulare. A pune sub semnul întrebării cele 10 bănci de importanţă sistemică reprezintă o formă foarte periculoasă de populism financiar Nu ştii pe cineva care face angajări? Nu ştii pe cineva care are program de internship? Piaţa de joburi s-a schimbat peste noapte, iar tinerii s-au trezit în faţa unei alte realităţi Românii, surprinzător de sus în topul mondial al unui broker la tranzacţionarea acţiunilor SpaceX, la o săptămână de la listarea companiei lui Musk: au cumpărat şi vândut acţiuni de 19 milioane de dolari De ce nu ajung cei mai buni finanţişti CFO. Cinci obstacole care îi ţin pe liderii financiari departe de funcţia de director financiar
Știri

Casa de licitaţii Artmark a adjudecat 1,6 milioane de euro la Licitaţiile de Vară din România, Bulgaria şi Croaţia

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Sport

Cele două asociaţii ale băncilor, ARB şi FinBan, au ieşit public împreună într-o poziţie fără precedent legată de ancheta Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR: Este un abuz inexplicabil, respingem ferm acuzaţiile de manipulare. A pune sub semnul întrebării cele 10 bănci de importanţă sistemică reprezintă o formă foarte periculoasă de populism financiar

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Știri

Nu ştii pe cineva care face angajări? Nu ştii pe cineva care are program de internship? Piaţa de joburi s-a schimbat peste noapte, iar tinerii s-au trezit în faţa unei alte realităţi

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Economie

Românii, surprinzător de sus în topul mondial al unui broker la tranzacţionarea acţiunilor SpaceX, la o săptămână de la listarea companiei lui Musk: au cumpărat şi vândut acţiuni de 19 milioane de dolari

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Tech

De ce nu ajung cei mai buni finanţişti CFO. Cinci obstacole care îi ţin pe liderii financiari departe de funcţia de director financiar

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
  • Latest
  • Popular
  • Trending

Trump pregătește o mutare majoră: rachetele americane pentru Ucraina, inclusiv Patriot, ar putea fi produse în Europa

Drumurile expres vor beneficia de benzi de urgență / Horațiu Cosma: Corectăm o problemă de proiectare care, din păcate, a contribuit în ultimii ani la producerea unor accidente grave

Polonia inițiază o acțiune în justiție pentru a recupera clădirea consulatului rus din Gdańsk, în timp ce Moscova amenință cu „consecințe dureroase”
Știri
Polonia inițiază o acțiune în justiție pentru a recupera clădirea consulatului rus din Gdańsk, în timp ce Moscova amenință cu „consecințe dureroase”
Casa de licitaţii Artmark a adjudecat 1,6 milioane de euro la Licitaţiile de Vară din România, Bulgaria şi Croaţia
Știri
Casa de licitaţii Artmark a adjudecat 1,6 milioane de euro la Licitaţiile de Vară din România, Bulgaria şi Croaţia
Cele două asociaţii ale băncilor, ARB şi FinBan, au ieşit public împreună într-o poziţie fără precedent legată de ancheta Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR: Este un abuz inexplicabil, respingem ferm acuzaţiile de manipulare. A pune sub semnul întrebării cele 10 bănci de importanţă sistemică reprezintă o formă foarte periculoasă de populism financiar
Sport
Cele două asociaţii ale băncilor, ARB şi FinBan, au ieşit public împreună într-o poziţie fără precedent legată de ancheta Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR: Este un abuz inexplicabil, respingem ferm acuzaţiile de manipulare. A pune sub semnul întrebării cele 10 bănci de importanţă sistemică reprezintă o formă foarte periculoasă de populism financiar
Nu ştii pe cineva care face angajări? Nu ştii pe cineva care are program de internship? Piaţa de joburi s-a schimbat peste noapte, iar tinerii s-au trezit în faţa unei alte realităţi
Știri
Nu ştii pe cineva care face angajări? Nu ştii pe cineva care are program de internship? Piaţa de joburi s-a schimbat peste noapte, iar tinerii s-au trezit în faţa unei alte realităţi
Românii, surprinzător de sus în topul mondial al unui broker la tranzacţionarea acţiunilor SpaceX, la o săptămână de la listarea companiei lui Musk: au cumpărat şi vândut acţiuni de 19 milioane de dolari
Economie
Românii, surprinzător de sus în topul mondial al unui broker la tranzacţionarea acţiunilor SpaceX, la o săptămână de la listarea companiei lui Musk: au cumpărat şi vândut acţiuni de 19 milioane de dolari
Politică

De ce a demisionat Cătălin Predoiu din funcția de prim-vicepreședinte PNL, dar nu și din partid: vrea să evite excluderea din PNL de către Congres

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Demisia lui Cătălin Predoiu din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, dar nu și din partid, pare să fi fost dictată de rațiuni tactice și nu de vreun impuls de onoare.…

Economie

Cel mai înalt pod suspendat din Europa se construiește în România. Investiția uriașă care poate transforma o comună într-un magnet pentru turiști

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud va construi cel mai înalt pod suspendat din Europa. Proiectul de 23,8 milioane de lei prevede un pod de 620 de metri peste Valea Rebrei…

Știri

România participă pentru a șaptea oară la Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

În perioada 18-23 iunie 2026, Logroño, capitala regiunii spaniole La Rioja, va găzdui cea de-a 12 a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico, iar orașul va redeveni…

Știri

Cartierul de lux promis de stat, neterminat de un sfert de secol: "Totul e făcut în bătaie de joc"

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Promovat la începutul anilor 2000 ca un proiect de locuințe pentru tineri, cartierul ANL Henri Coandă din nordul Capitalei a ajuns, după 23 de ani, un simbol al promisiunilor neîndeplinite.

Știri

Faust” la Bucharest Opera Festival spectacolul care pune întrebarea pe care puțini au curajul să și-o adreseze

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Joi, 18 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Bucharest Opera Festival, publicul va avea întâlnire cu una dintre cele mai tulburătoare creații din istoria operei universale: Faust de Charles…

Știri

Mesaj tranșant de la Washington: Trump reia discursul dur și promite bombe pentru Iran

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Cum vrea Donald Trump să controleze Iranul prin amenințări militare directe Președintele american Donald Trump a afirmat miercu

Știri

Faust” la Bucharest Opera Festival spectacolul care pune întrebarea pe care puțini au curajul să și-o adreseze

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Dar înainte de decoruri, costume, arii celebre sau virtuozitate muzicală, există o întrebare care plutește peste întreaga seară, discretă și incomodă în egală măsură: Ce ai fi dispus să sacrifici…

Tech

Bucureşti: Un tramvai a deraiat pe Bulevardul Preciziei, după ce a fost lovit de un TIR

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Societatea de Transport Bucureşti a anunţat miercuri seara că un tramvai a deraiat pe Bulvardul Preciziei, după ce a fost lovit de un TIR. „Un autotir a efectuat o manevră…

Știri

UE condamnă doctrina Turciei privind „Patria Albastră” și ia în considerare sancțiuni împotriva unor oficiali

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluție formulată în termeni duri cu privire la Turcia, condamnând ceea ce a descris drept încălcări continue ale drepturilor suverane ale Greciei și Ciprul

Știri

Peste 200.000 de militari ucraineni sunt căutați de autorități fiind „absenți fără permisiune”

iunie 17, 2026 Redacția Ziaro

Peste 200.000 de militari ucraineni sunt căutați de autoritățile din Ucraina fiind „absenți fără permisiune”. Ei profită de faptul că legile actuale privind dezertorii sunt ineficiente. De aceea, auto

Paginație articole

1 … 637 638 639 … 666

Recent Posts

  • Casa de licitaţii Artmark a adjudecat 1,6 milioane de euro la Licitaţiile de Vară din România, Bulgaria şi Croaţia
  • Cele două asociaţii ale băncilor, ARB şi FinBan, au ieşit public împreună într-o poziţie fără precedent legată de ancheta Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR: Este un abuz inexplicabil, respingem ferm acuzaţiile de manipulare. A pune sub semnul întrebării cele 10 bănci de importanţă sistemică reprezintă o formă foarte periculoasă de populism financiar
  • Nu ştii pe cineva care face angajări? Nu ştii pe cineva care are program de internship? Piaţa de joburi s-a schimbat peste noapte, iar tinerii s-au trezit în faţa unei alte realităţi
  • Românii, surprinzător de sus în topul mondial al unui broker la tranzacţionarea acţiunilor SpaceX, la o săptămână de la listarea companiei lui Musk: au cumpărat şi vândut acţiuni de 19 milioane de dolari
  • De ce nu ajung cei mai buni finanţişti CFO. Cinci obstacole care îi ţin pe liderii financiari departe de funcţia de director financiar

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.

Archives

  • iunie 2026

Categories

  • Economie
  • Justiție
  • Monden
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Știri
  • Tech

You missed

Știri

Casa de licitaţii Artmark a adjudecat 1,6 milioane de euro la Licitaţiile de Vară din România, Bulgaria şi Croaţia

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Sport

Cele două asociaţii ale băncilor, ARB şi FinBan, au ieşit public împreună într-o poziţie fără precedent legată de ancheta Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR: Este un abuz inexplicabil, respingem ferm acuzaţiile de manipulare. A pune sub semnul întrebării cele 10 bănci de importanţă sistemică reprezintă o formă foarte periculoasă de populism financiar

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Știri

Nu ştii pe cineva care face angajări? Nu ştii pe cineva care are program de internship? Piaţa de joburi s-a schimbat peste noapte, iar tinerii s-au trezit în faţa unei alte realităţi

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro
Economie

Românii, surprinzător de sus în topul mondial al unui broker la tranzacţionarea acţiunilor SpaceX, la o săptămână de la listarea companiei lui Musk: au cumpărat şi vândut acţiuni de 19 milioane de dolari

iunie 20, 2026 Redacția Ziaro

Ziaro.ro

Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie

Proudly powered by WordPress | Theme: Newsup by Themeansar.

  • Home
  • Contact
  • Despre noi
  • Politică editorială