Adrian Veștea: „Este necesară instalarea rapidă a unui nou Guvern legitim”. Avertisment privind riscul retrogradării României la categoria „junk”
Într-o postare publicată pe Facebook, Veștea a precizat că discuțiile au vizat execuția bugetară de până acum, perspectivele următoarelor luni și măsurile care urmează să fie incluse în programul de…
Al doilea urs împuşcat în mai puţin de o lună în cartierul Valea Cetăţii din Brașov / Numai în luna mai au fost semnalate peste 120 de cazuri ce privesc prezenţa urşilor în orașul de sub Tâmpa
Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă. Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt de
Marș al tăcerii într-o comună din Timiș / Sute de oameni cer trotuare și piste de biciclete, după moartea a doi copii
Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă. Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt de
Record de femei singure care apelează la FIV. Cifrele au explodat în ultimii 10 ani
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Rata natalității este la minim istoric, iar tot mai multe femei aleg FIV Numărul femeilor singure care urmează tratament FIV s-a…
Rata şomajului a crescut în primul trimestru din 2026
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cursuri gratuite de calificare pentru bucureștenii aflați în căutarea unui loc de muncă În primul trimestru al anului 2026, rata șomaj
Problemele se rezolvă pentru 3 zodii, pe 19 iunie 2026
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată 19 iunie marchează un nou început pentru 3 zodii Ziua de vineri, 19 iunie 2026, aduce o schimbare importantă pentru trei…
Horoscop săptămânal, 22 – 28 iunie 2026. Oportunități mari, mișcări îndrăznețe și momente de inovație
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/În acdeastă săptămână, fiecare semn primește un impuls direct - în dragoste, carieră, bani și nu numai. Săptămâna începe cu sezo
Lewis Hamilton s-a temut că „și-a pierdut talentul” după venirea la Ferrari
Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă. Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt de
Discuțiile dintre SUA și Iran programate în Elveția au fost anulate
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/JD Vance și-a anulat călătoria în Elveția Negocierile dintre Statele Unite și Iran, programate pentru vineri în Elveția, nu vor
Weekend cu vreme călduroasă și disconfort termic în București
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Vreme caldă în București Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o prognoză specială pentru municipiul București c