MSF a afirmat că, din aprilie 2022 până în decembrie 2025, a documentat peste 20 de atacuri asupra unor unități asociate organizației medicale umanitare. Rusia a lansat „atacuri neîncetate asupra unităților medicale și a personalului medical din Ucraina”, a afirmat MSF într-un comunicat citat de Euronews.
Despre atacuri, organizația a precizat că ele „par să constituie o strategie deliberată de distrugere a sistemului de sănătate și de pedepsire colectivă a populației, mai degrabă decât o consecință accidentală a invaziei rusești”, se mai arată în comunicat. Peste 2. 800 de atacuri asupra sistemului de sănătate Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a înregistrat 2.
815 de atacuri asupra sistemului de sănătate din Ucraina între invazia pe scară largă din februarie 2022 și sfârșitul anului 2025, marea majoritate implicând violență cu arme grele, iar 2. 319 de atacuri având ca țintă unitățile medicale. Totalul atacurilor a dus la 224 de decese și 902 de răniți, a precizat MSF.
Între timp, Ministerul Sănătății din Ucraina afirmă că forțele ruse au avariat sau distrus peste 2. 500 de unități medicale în aceeași perioadă, dintre care 327 au fost complet distruse. „Aceste atacuri sunt prea sistematice, prea frecvente și prea precise pentru a fi întâmplătoare”, a afirmat Robin Meldrum, coordonatorul național al MSF în Ucraina, într-un comunicat.
Când spitalele sunt lovite în mod repetat, nu e o coincidență, acuză MSF „Când spitalele sunt lovite în mod repetat, când ambulanțele sunt țintite cu drone de precizie, când personalul medical este ucis în timp ce se deplasează pentru a livra medicamente în vehicule clar marcate – aceasta nu este o coincidență. Acesta este un tipar; tiparele sunt determinate de intenție”, a afirmat coordonatorul ucrainean al MSF. Organizația a precizat că, pe 29 septembrie anul trecut, o asistentă medicală și un director ai unui centru medical susținut de MSF au fost loviți de o dronă FPV rusă în Lyman, în timp ce distribuiau medicamente într-un vehicul clar marcat.
MSF mai precizează că personalul medical ce activează în apropierea linie frontului este martor la modul în care războiul cu drone depășește rapid capacitatea de intervenție medicală. „În timp ce rănile erau odinioară cauzate în principal de artilerie, atacurile cu drone reprezintă acum o proporție din ce în ce mai mare din cazurile de traumatisme”, a precizat ONG-ul. Aceste atacuri duc la numeroase victime cu multiple răni simultane, rate mai ridicate de infecție și o creștere a cazurilor de septicemie, potrivit MSF.
Apel pentru respectarea dreptului umanitar ONG-ul „Medici fără Frontiere” a făcut apel la toate părțile să-și respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional umanitar. Organizația a îndemnat statele care au influență asupra Rusiei să ceară încetarea atacurilor asupra unităților medicale. De asemenea, MSF a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să investigheze și să condamne public atacurile asupra instituțiilor medicale.
În 2024, MSF avea în Ucraina echivalentul a 414 angajați cu normă întreagă, cu un buget de 15,6 milioane de euro. Personalul din cadrul organizației a realizat 75. 400 de consultații ambulatorii și 1.
150 de intervenții chirurgicale pentru pacienții din Ucraina.