Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Industria restaurantelor din Italia are circa 1,37 milioane de angajați. Femeile reprezintă 51% din total și aproape 40% dintre salariați au sub 30 de ani.
Industria ospitalității din Italia se confruntă cu o criză acută de personal, în plin sezon turistic. Circa 6. 000 de locuri de muncă sunt disponible în restaurante din toată țara.
Cererea de personal, respectiv chelneri, barmani, bucătari și șefi de sală, se datorează numărului mare de turiști și de creșterea consumului în restaurant e. În același timp, angajatorii întâmpină dificultăți în găsirea unor candidați care să aibă experiență și să fie disponibili pentru programul specific industriei, potrivit publicației Quifinanza. Industria restaurantelor din Italia are circa 1,37 milioane de angajați.
Femeile reprezintă 51% din total și aproape 40% dintre salariați au sub 30 de ani. Presiunea asupra restaurantelor este cu atât mai mare în luna august, când consumul crește semnificativ. Potrivit estimărilor FIPE-Confcommercio, italienii ar urma să cheltuie aproximativ 10,8 miliarde de euro pe mâncare și băuturi în această lună.
Turiștii străini ar contribui cu alte 1,6 miliarde de euro. În aceste condiții, restaurantele încearcă să își suplimenteze echipele, însă mii de posturi rămân vacante. Printre cei mai căutați angajați se află personalul de sală.
Un chelner câștigă, în medie, aproximativ 1. 700 de euro pe lună, iar în regiunea Trentino-Alto Adige venitul poate ajunge la circa 1. 950 de euro.
Cele mai mari salarii sunt oferite bucătarilor-șefi, care pot ajunge la aproximativ 2. 250 de euro net pe lună. Pentru bucătarii șefi de secție, venitul mediu este de circa 1.
998 de euro net, în timp ce șefii de sală câștigă aproximativ 1. 978 de euro. Barmanii au un salariu mediu de aproximativ 1.
467 de euro pe lună, iar angajații din bucătărie câștigă în jur de 1. 484 de euro. În pofida numărului mare de posturi disponibile, industria se confruntă în continuare cu probleme legate de nivelul veniturilor și condițiile de muncă.
Potrivit Restworld, aproximativ 17% dintre angajații din restaurante câștigă sub pragul sărăciei, potrivit observatornews. ro. Diferențele salariale, programul de lucru solicitant și lipsa stabilității îi determină pe mulți candidați să se orienteze către alte domenii sau către angajatori care oferă condiții mai bune.
Astfel, în timp ce restaurantele italiene sunt asaltate de turiști în plin sezon estival, proprietarii acestora se confruntă cu o problemă tot mai greu de rezolvat: găsirea personalului necesar pentru a face față cererii.