Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Odiseea și fascinația cinematografică de peste un secol Uneori, un film face mai mult decât să aducă pe ecran o poveste celebră. El redeschide o conversație care părea încheiată.
Premiera mondială a superproducției The Odyssey, în regia lui Christopher Nolan, a readus în atenția publicului una dintre întrebările pe care și le pune cinematograful de peste un secol: poate fi ecranizată cu adevărat capodopera lui Homer? Întrebarea nu este deloc nouă. Cu aproape un secol înainte ca Nolan să pornească această aventură cinematograf ică, un ziar al comunității itacienilor publica un amplu comentariu despre necesitatea realizării unui film inspirat de Odiseea.
Articolul, apărut la 15 martie 1934 în Efimeris ton Ithakision, pornea de la un editorial din The Times și susținea că epopeea homerică este una dintre operele create parcă pentru marele ecran. Recitit astăzi, articolul impresionează prin actualitatea lui și prin clarviziune. Argumentele formulate atunci – spectaculozitatea aventurilor, bogăția imaginilor, complexitatea personajului și forța universală a călătoriei lui Odiseu – sunt aproape aceleași pe care le regăsim în comentariile dedicate filmului lui Christopher Nolan.
Aproape un secol desparte cele două momente, însă întrebarea a rămas aceeași, iar răspunsul începe să prindă, în sfârșit, forma pe care și-o imaginau autorii textului din 1934. În realitate, ideea nu era cu totul nouă nici în 1934. Cinematograful mut încercase deja să se apropie de epopeea homerică prin scurtmetrajul The Island of Calypso: Ulysses and the Giant Polyphemus (1905), urmat de ambițiosul film italian L’Odissea (1911), considerat primul lungmetraj inspirat de capodopera lui Homer.
Totuși, amploarea poemului și limitele tehnice ale epocii făceau ca visul unei ecranizări pe măsura Odiseei să pară încă departe de a fi împlinit. În 1934, cinematograful sonor se afla la începuturile sale, iar mijloacele tehnice păreau insuficiente pentru a susține amploarea epopeii homerice. Cu toate acestea, autorul recunoaște în Odiseea una dintre operele care par create pentru limbajul imaginii.
Succesiunea aventurilor, schimbarea continuă a decorurilor, îmbinarea dintre real și fantastic, ritmul narațiunii și forța personajelor alcătuiesc un material cinematografic aproape ideal. Privirea lui merge dincolo de spectacolul vizual. Fiecare episod al călătoriei lui Odiseu apare ca o secvență autonomă și, în același timp, ca parte a unei construcții epice unitare.
Peștera Ciclopului, palatul lui Circe, Sirenele, Scylla și Charybda, coborârea în Infern, insula feacilor sau întoarcerea în Itaca compun o suită de imagini memorabile, legate între ele prin destinul aceluiași om. Autorul înțelege că succesul unei ecranizări nu depinde doar de performanța tehnică. Miza se află în păstrarea spiritului homeric.
Aparatul de filmat trebuie să urmeze poezia textului, să transforme versul în imagine și să păstreze nealterată umanitatea eroului. Privit din perspectiva anului 2026, articolul capătă valoarea unei anticipări. Cu nouăzeci și doi de ani înainte ca Christopher Nolan să readucă Odiseea în centrul atenției cinematografiei mondiale, un ziar al itacienilor formula aproape aceleași argumente pe care le întâlnim astăzi în comentariile dedicate filmului: dimensiunea epică, bogăția vizuală, complexitatea personajului și caracterul universal al călătoriei lui Odiseu.
Articolul transmite și o idee care depășește cinematografia. Pentru autorul grec, filmul reprezenta o nouă cale prin care Homer putea ajunge la publicul lumii moderne. Epopeea nu își schimba sensul, ci doar limbajul.
Cântarea aedului devenea imagine, fără să-și piardă puterea de a emoționa. Drumul acesta impresionează prin întinderea lui. Aproape trei milenii despart versurile lui Homer de marile producții cinematografice ale secolului XXI.
Între ele, un ziar din Itaca nota, în 1934, un gând care avea să-și găsească împlinirea abia după aproape un secol.