Producătorul de carne de pui Transavia, unul dintre cei mai mari jucători de pe această piaţă, urmează să deschidă o fabrică construită de la zero în urma unei investiţii de 200 de milioane de euro. Fabrica amplasată în Ciugud, judeţul Alba, este pe cale de a fi finalizată şi ar putea fi deschisă în luna septembrie a acestui an.
„Este o investiţie într-o ramură conexă a industriei alimentare, dar pentru animale de companie, nu pentru oameni. S-a născut tot din ideea de rentabilitate, pentru că, în creşterea păsărilor, zona în care eu activez, o mare parte dintr-un pui viu pe care îl produci, aproximativ 30%, reprezintă intestine, capete, gheare, pene şi sânge. Am vrut să le aduc şi acestora o valoare adăugată mare.
Din acest motiv, s-a născut ideea să intrăm şi în această industrie şi sigur am făcut-o la o dimensiune mult mai mare decât am avut intenţia la început“, spune Ioan Popa, prezent în conferinţei ZF Cei mai mari jucători din economie 2026. Investiţia a ajuns la o valoare mai mare decât estimările iniţiale, de circa 100 mil. euro, însă antreprenorul susţine că va fi una dintre cele mai mari fabrici din acest domeniu din Europa şi cea mai mare din România.
Ioan Popa, fondator al Transavia: Este foarte important să faci lucrurile cum trebuie. Dar cel mai important este să le faci când trebuie şi, sigur, să ai rezultate, să faci profit. „Vom putea hrăni toţi câinii şi pisicile din România numai din fabrica pe care am construit-o“, spune Ioan Popa, fără să menţioneze exact ce capacitate de producţie va avea noua fabrică.
În noua fabrică se va produce toată gama de produse dedicate animalelor de companie, atât hrană umedă, cât şi uscată. Transavia a avut în 2025 o cifră de afaceri de 1,22 miliarde de lei, în creştere uşoară faţă de anul anterior, când a înregistrat venituri de 1,11 miliarde de lei. De asemenea, şi-a majorat profitul cu aproape 30% până la 358 mil.
lei, o marjă de profit de 30%. Transavia are în portofoliu brandul de carne de pui Fragedo şi semipreparate pe bază de pui Papane. Compania este unul dintre cei mai mari angajatori cu capital privat românesc, având peste 2.
300 de angajaţi, care activează preponderent în cele 31 de ferme de creştere a păsărilor şi în cele patru ferme de producţie vegetală, în fabrica de nutreţuri combinate, în cele trei abatoare şi în fabrica de procesare a cărnii. În România sunt peste 4,2 milioane de câini (locul 9 în Europa) şi 4,4 milioane de pisici (locul 10 în Europa), potrivit datelor Euromonitor. De altfel, piaţa de hrană pentru animale este unul dintre cele mai dinamice sectoare economice din ultimii ani, cu creşteri importante pe fondul unui număr tot mai mare de animale de companie deţinute de români.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Top 20 cele mai mari profituri în 2025: energie şi Dedeman, aşa arată top 5. Hidroelectrica, Romgaz şi OMV Petrom au cele mai mari profituri nete raportate în 2025 de companiile din România, fiecare cu un rezultat net de peste 3 mld. lei România are nevoie să-şi schimbe modelul de creştere, care s-a epuizat.
Economiştii celor mai mari bănci din România: România trebuie să treacă de la o economie de consum, de import, la una de producţie, cu valoare adăugată mare Lovitură dură la Oracle România: După un 2025 cu concedieri şi pierderi, compania a lansat o nouă restructurare şi va da afară încă 500 de angajaţi Business sportiv. Ce poate învăţa România din Marele Premiu al Austriei, etapă de Formula 1: cum se transformă o competiţie de trei zile într-un business de miliarde Victor Căpitanu, One United Properties: Acum 20 de ani, România pornea ca una dintre cele mai sărace ţări din Europa, dar de atunci economia a crescut de patru ori. România a devenit una dintre economiile puternice din Europa Centrală şi de Est, cu o putere de cumpărare a populaţiei în creştere CEC Bank pentru afaceri româneşti.