Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Autoritățile din Barcelona nu au mai emis licențe noi pentru apartamente turistice din 2026. Unul dintre cele mai frumoase orașe europene începe să elimie treptat apartamentele turistice autorizate, în încercarea de a reduce presiunea asupra pieței imobiliare și readucerea locuințelor în circuitul rezidențial.

Circa 10. 100 de autorizații existente nu vor mai fi reînnoite după expirare, iar procesul ar urma să fie finalizat până în noiembrie 2028. Autoritățile din Barcelona nu au mai emis licențe noi pentru apartamente turistice din acest an.

În același timp, peste 3. 500 de locuințe au revenit deja pe piața imobiliară obișnuită, înainte de termenul stabilit pentru eliminarea tuturor autorizațiilor. Decizia municipalității a fost contestată de proprietarii de locuințe turistice, însă Curtea Constituțională a Spaniei a confirmat, în martie 2025, că Barcelona are autoritatea legală de a implementa această politică.

Hotărârea a permis administrației locale să continue planul de eliminare treptată a licențelor. Măsura nu reprezintă însă o interdicție asupra platformei Airbnb și nici asupra tuturor formelor de cazare pe termen scurt. Hotelurile, hostelurile și pensiunile vor putea funcționa în continuare, iar închirierile pe termen mediu, pentru perioade de cel puțin 32 de nopți, vor rămâne permise.

Restricțiile vizează în mod specific apartamentele turistice autorizate pentru sejururi scurte. Reprezentanții administrației locale susțin că obiectivul principal este recuperarea locuințelor pentru rezidenții pe termen lung și reducerea presiunii exercitate de turism asupra pieței imobiliare. Barcelona se îndreaptă astfel către una dintre cele mai stricte politici privind apartamentele turistice din Europa și ar putea deveni primul mare oraș european care elimină treptat acest tip de cazare refuzând reânnoirea autorizațiilor existente.

Măsura face parte dintr-o strategie mai amplă a orașului privind locuințele și reflectă încercarea autorităților de a găși un echilibru între industria turistică și accesul localnicilor la locuințe, potrivit georgiatoday. ge.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *