Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: arges-stiri. ro O fetiță de 5 ani a murit, sâmbătă, într-un accident rutier pe autostrada A1, lângă Cristian, Sibiu, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat.
O fetiță de aproximativ 5 ani și-a pierdut viața, sâmbătă dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de localitatea Cristian, județul Sibiu. În mașină se mai aflau o femeie de 31 de ani și un băiețel de un an, ambii transportați la spital. Evenimentul a avut loc pe autostrada A1, la kilometrul 262, pe sensul Sebeș-Sibiu, potrivit Poliției Sibiu.
A fost implicat un singur autoturism. La volan se afla un bărbat de 41 de ani, cetățean străin, care, potrivit primelor cercetări, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare. Șoferul ar fi intrat în coliziune cu parapetul median, iar mașina s-a răsturnat.
Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de anchetatori. La fața locului au fost mobilizate patru echipaje SMURD ale ISU Sibiu, dintre care unul cu medic la bord, precum și elicopterul SMURD Mureș. Au intervenit și o autospecială de descarcerare și una de stingere.
Fetița de aproximativ 5 ani a fost găsită în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, fără succes, iar medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul. Femeia de 31 de ani, tot cetățean străin, a suferit un traumatism cranian și unul toracic.
Băiețelul de un an, pasager în mașină, a suferit escoriații. Amândoi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Circulația pe A1 a fost oprită temporar pe durata intervenției echipajelor de urgență, fiind reluată ulterior în condiții normale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul, scrie Mediafax. Citește pe Antena3. ro Un bărbat cu un detector de metale a descoperit pe câmp o comoară romană „rară”, veche de 2.
000 de ani × Citește pe LongevityMagazine. ro Cercetătorul Patrick Paine, Harvard, pune îmbătrânirea sub semnul întrebării la Congresul Internațional de Longevitate Citește pe Fanatik. ro Câți copii are noul iubit al Simonei Halep, de fapt.