Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Potrivit datelor Eurostat, între 2021 și 2025, 2. 490 de cetățeni britanici au primit ordine de a părăși Suedia.
O britanică de 78 de ani riscă să fie deportată din Suedia, după ce autoritățile au stabilit că nu a depus la timp cererea pentru a-și păstra dreptul de ședere în țară după Brexit. Joyce Thomas locuiește în Suedia de 22 de ani și spune că situația în care se află i-a afectat profund sănătatea și viața de zi cu zi. Femeia, asistentă medicală pensionară, s-a mutat în Suedia împreună cu soțul ei în urmă cu peste două decenii.
Bărbatul a murit de cancer în urmă cu trei ani. Problemele au apărut după Brexit. Potrivit autorităților suedeze, ea trebuia să solicite oficial dreptul de ședere în baza acordului de retragere dintre Marea Britanie și UE.
Femeia susține că nici ea, nici soțul său nu știau că este necesară depunerea unei astfel de cereri. Ea spune că a aflat despre această obligație abia în 2023, când a încercat să reintre în Suedia. De atunci, mai multe cereri și apeluri depuse de britanică au fost respinse.
După ani de proceduri administrative și juridice, autoritatea suedeză pentru migrație, Migrationsverket, i-a transmis luna trecută că trebuie să părăsească voluntar țara până la 8 septembrie. Avocații femeii încearcă să împiedice deportare a, iar femeia așteaptă în continuare un răspuns din partea autorităților. „ Acesta este un iad absolut.
Nu pot dormi, nu pot mânca. Te trezești dimineața și nu știi ce se va întâmpl. ”, a afirmat ea pentru BBC , din locuința sa din Suedia.
Pentru femeie, ideea de a părăși țara în care și-a petrecut mai bine de două decenii este extrem de dificilă. În Suedia se află fiul său, nepoții și prietenii, iar aici este și mormântul soțului ei. „ Sunt obosită și nu mai sunt tânără.
Unde este empatia? Locuiesc aici de mai bine de 20 de ani – am prieteni, am familie ”, a precizat Thomas. Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020.
În urma Brexitului, cetățenii britanici nu au mai beneficiat automat de dreptul de liberă circulație și ședere în statele membre UE. Acordul de retragere a prevăzut însă o perioadă de tranziție în care cetățenii britanici aflați în statele UE puteau solicita un statut de rezident. În Suedia, termenul pentru depunerea cererilor a expirat la 31 decembrie 2021.
Femeia susține că nu a știut că trebuia să depună o cerere pentru a-și păstra dreptul de ședere. Potrivit datelor Eurostat, între 2021 și 2025, 2. 490 de cetățeni britanici au primit ordine de a părăși Suedia.
Cifra reprezintă aproape o treime din totalul cetățenilor britanici cărora li s-a cerut să părăsească unul dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în această perioadă. Migrationsverket a precizat că nu poate comenta cazul lui Joyce Thomas fără acordul acesteia. Autoritatea nu a oferit informații despre numărul britanicilor aflați în acest moment în pericol de deportare, dar a transmis că 458 de cetățeni britanici au fost deportați sau expulzați forțat din Suedia de la Brexit.
Cazul lui Thomas nu este unul izolat. Luna trecută, o altă familie a povestit pentru BBC că un bărbat cu demență și parkinsonism vascular, aflat într-un centru de îngrijire permanentă din Suedia, a fost amenințat cu expulzarea după ce locuise în țară mai bine de 20 de ani. Ministrul suedez pentru migrație, Johan Forssell, a afirmat pentru BBC că actualul sistem a fost introdus de un guvern anterior și că autoritățile vor analiza situația persoanelor afectate.
„ Vom examina dacă există măsuri pe care le putem lua pentru a facilita procesul pentru cei afectați ”, a precizat ministrul. Forssell nu a comentat în mod direct cazul lui Thomas, dar a afirmat că guvernul consideră că regulile ar trebui aplicate „cu generozitate”. „ Regatul Unit este un partener foarte important pentru Suedia și dorim ca cetățenii britanici care locuiesc și lucrează în Suedia să poată rămâne aici ”, a afirmat el.