UPDATE 21:40 Petrecerea începe cu Dansul Mirilor Dansul mirilor a deschis marea petrecere. Cei doi miri au urcat pe scenă, iar mireasa a dezvăluit că ea a compus cântecul dedicat momentului.
„Este un cântec din suflet pentru sufletul meu pereche”, a precizat mireasa în aplauzele celor prezenți. UPDATE 20:50 La petrecere a ajuns și președintele Nicușor Dan În urmă cu puțin timp a ajuns, la restaurantul Casa Albă, și președintele Nicușor Dan, potrivit reporterilor MEDIAFAX prezenți la fața locului. Șeful statului este însoțit de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru.
Jurnaliștii prezenți la fața locului l-au întrebat despre noul Guvern, însă președintele nu a făcut declarații. UPDATE 20:30 Alți politicieni au ajuns la petrecere Printre cei care au mai ajuns la restaurantul Casa Albă se numără fostul ministru al Muncii, Florin Manole, actualul ministru interimar al Apărării, Radu Miruță, dar și senatorul PNL Daniel Fenechiu. UPDATE 19:40 Mirii au ajuns la restaurantul Casa Albă, acolo unde va avea loc petrecerea Alexandru Nazare și Maria Mihali au ajuns cu puțin timp în urmă la restaurantul Casa Albă, acolo unde va avea loc petrecerea.
De asemenea, și invitații printre care și oameni din politică au început să își facă apariția la eveniment. Printre cei care au ajuns deja la restaurantul Casa Albă se numără Stelian Bujduveanu, cel care a ocupat funcția de primar general interimar al Capitalei după plecarea lui Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, dar și senatorul PNL Vasile Blaga. UPDATE 17:30 Alexandru Nazare și Maria Mihali au ieșit din biserică după ceremonia religioasă de la Mănăstirea Cașin „ O zi cu emoții pe care nu prea putem să le descriem.
O zi pe care o să o păstrăm pentru totdeauna în suflet”, a precizat Maria Mihali la ieșirea din biserică. „Așteptam momentul, a fost o surpriză tare frumoasă, vă mulțumim că ați fost aici”, a afirmat Nazare. Știrea inițială: Ministrul Alexandru Nazare spune „DA” astăzi Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, se căsătorește, sâmbătă, cu Maria Mihali, interpretă de muzică populară din Maramureș.
Ceremonia religioasă va avea loc la Mănăstirea Cașin din București, iar evenimentul se desfășoară într-un cadru restrâns. „O aștept. Eu am fost foarte curios să văd rochia, dar am păstrat secretul.
Vom păstra tradițiile, vrea foarte mult să păstreze aceste tradiții. În Maramureș știți că se păstrează foarte bine tradițiile. Sunt mai emoționat ca niciodată”, a afirmat Nazare jurnaliștilor.
Nașul cuplului este Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei și finanțelor din Grecia și președintele Eurogrupului. Oficialul grec este una dintre figurile importante ale politicii economice europene. Relația dintre Alexandru Nazare și Kyriakos Pierrakakis datează din 2020, pe vremea când oficialul grec era ministrul digitalizării.
„Cu nașul meu sunt coleg de mult timp, suntem foarte apropiați și suntem prieteni de foarte mulți ani. E o onoare pentru mine să-l am alături“, a mai precizat Alexandru Nazare despre nașul său.