Incertitudinea geopolitică, problemele economice şi crizele create de schimbările climatice par să ocolească globul de sticlă al milionarilor globali, numărul celor care trec de pragul unei averi de 30 milioane de dolari crescând în ultimii 5 ani cu 90 de persoane pe zi. Asta face ca în 2026 să existE la nivel global 713.

626 de aşa-numiţi UHNWI (ultra-high-net-worth individuals), faţă de 551. 435 în 2021, conform raportului The Knight Frank Wealth 2026. Statele Unite conduc detaşat această cursă a prosperităţii, patru din zece noi milionari din ultimii 5 ani provenind de aici, ceea ce face ca ponderea SUA în rândul acestei categorii de populaţie să urce de la 33% în 2021 la 35% în 2026, cu şanse mari să ajungă la 41% până în 2031.

China rămâne al doilea mare pol, deşi şi-a mai temperat avântul, iar cota sa a scăzut uşor, de la 18% în 2021 la 17%, cu o prognoză de 15% pentru 2031. Dincolo de ritmul de creştere, scena globală a bogăţiei rămâne dominată de trei mari regiuni. America de Nord reuneşte 37% din totalul milionarilor cu averi peste 30 mil.

dolari (264. 272 de rezidenţi), cu o pondere de 43% estimată în 2031. Locul secund este ocupat de Asia-Pacific, unde se află aproape 31% din total, cu o prognoză de creştere solidă, iar pe a treia poziţie se află Europa, care găzduieşte aproape un sfert din cei mai bogaţi oameni ai lumii, respectiv 183.

953 de rezidenţi. Chiar dacă nu se poate compara la numărul de milionari cu marile pieţe şi este departe chiar şi de unele ţări din regiunea sa, România a înregistrat în ultimii 5 ani una dintre cele mai ridicate rate de creştere a numărului rezidenţilor cu averi de peste 30 mil. dolari, de 93%, având în acest moment 749 de milionari.

Iar numărul acestora ar urma să crească cu încă 50% până în 2031, la circa 1. 120 de persoane. La nivel european, piaţa locală are un ritm comparabil cu cel al Turciei, fiind depăşite doar de Polonia, unde numărul milionarilor s-a dublat în ultimii 5 ani.

Ca să punem în context performanţa Poloniei, la nivel global, doar Qatar a mai avut în perioada 2021-2026 o creştere de peste 100%. România arată destul de bine şi când vine vorba de estimările pe următorii 5 ani, fiind una dintre ţările europene cu cel mai ridicat ritm de creştere, de 50%, alături de Polonia (63%), Suedia (55%) şi Grecia (25%). Şi mai impresionant este faptul că ritmul prognozat ar plasa ţara noastră pe locul opt la nivel global în intervalul 2026-2031.

Datele analizei arată că, de fapt, cele mai spectaculoase creşteri se pare că nu vor veni în viitorul apropiat din partea marilor puteri, ci a economiilor mai mici, dar extrem de dinamice. Indonezia conduce cu o creştere prognozată de 82% a populaţiei cu averi de peste 30 de milioane de dolari, urmată de Arabia Saudită şi Polonia, ambele cu peste 60%. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Sibiu – Piteşti sparge muntele: a început tunelul Balota, al cincilea de pe traseu, după una dintre cele mai complexe autorizaţii din zona montană OMV nu are dubii privind gazul din Neptun Deep.

Până în 2040, cererea de gaze la nivel european rămâne robustă Tarom, la al 19-lea director general în zece ani, în timp ce pierderile totale se ridică la 1,7 miliarde de lei Bursă. Karoly Borbely, Ţiriac Holding şi Premier Energy Ungaria, fost CEO al Hidroelectrica: Sunt şanse mari ca la anul să revină încrederea în economia României, dacă vedem un guvern stabil La munte şi la mare. Grupul City Grill speră ca până la finalul anului să deschidă restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Braşov.

Compania a inaugurat în 2026 şi un bistrou în Cazinoul din Constanţa EXCLUSIV ZF. Topul integral al băncilor după profiturile şi pierderile din 2025. 20 de bănci au fost pe profit şi 9 bănci au avut pierderi.

Cumulat, tot sistemul bancar a avut un profit record de 15,4 mld. lei Business sportiv. Spania pariază pe tineri.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *