Klarwin, lider european și integrator de sisteme în inginerie aplicată pentru managementul apei, participă la ExpoApa 2026 cu un concept care aduce în centrul evenimentului una dintre cele mai presante teme ale momentului: timpul pe care îl avem pentru a adapta modul în care gestionăm resursele de apă la o realitate care se schimbă rapid. Sub umbrela „The Water Countdown” (Numărătoarea inversă a apei), compania își transformă standul din cadrul expoziției într-o platformă de conversație despre reducerea pierderilor, protejarea calității apei, reutilizare și construirea unor sisteme mai eficiente și mai reziliente.
Ediția din acest an a ExpoApa are loc într-un context în care presiunea asupra resurselor de apă nu mai ține de scenarii pentru viitor. Seceta, temperaturile ridicate și variațiile tot mai mari ale resurselor disponibile pun deja infrastructura existentă în fața unor condiții diferite de cele pentru care a fost proiectată. Reducerea pierderilor, digitalizarea, monitorizarea și adaptarea infrastructurii se numără, de altfel, printre principalele subiecte ale ediției din acest an, care aduce la București expozanți din șapte țări și peste 4.
000 de participanți. De la această realitate pornește și „The Water Countdown”, tema centrală a prezenței Klarwin la eveniment. Viitorul despre care industria apei a vorbit ani la rând a devenit prezent, iar întrebarea nu mai este dacă infrastructura trebuie să se adapteze, ci cât de repede poate face acest lucru.
„ The Water Countdown vorbe ște despre urgență, dar mai ales despre capacitatea noastră de a ac ț iona. Avem ast ăzi tehnologiile, expertiza și datele necesare pentru a gestiona apa mult mai bine. Provocarea este să le integr ăm în sisteme care răspund realității din teren și să facem acest lucru suficient de repede.
Acesta este rolul pe care ni-l asumăm la Klarwin ș i conversa ția pe care vrem să o deschidem anul acesta la ExpoApa”, declară Adrian Dobre, CEO Klarwin. La ediția din acest an, Klarwin prezintă tehnologii care acoperă întregul ciclu al apei: soluții pentru detectarea și reducerea pierderilor din rețele, tratarea și potabilizarea apei, epurare și reutilizare, precum și sisteme inteligente de monitorizare, digitalizare și automatizare. Portofoliul include tehnologii de membrană, de la microfiltrare și ultrafiltrare până la nanofiltrare și osmoză inversă, soluții pentru contaminanți emergenți, precum PFAS și microplasticele, dar și tehnologii bazate pe senzori de înaltă precizie, inteligență artificială și analiză de date.
Dincolo de accesul la tehnologii de vârf și la cele mai recente inovații globale în managementul apei, propunerea de valoare pe care Klarwin o aduce operatorilor de apă și clienților industriali este capacitatea de a le integra în soluții complete, adaptate fiecărei aplicații. Compania combină expertiza de inginerie cu tehnologii dezvoltate de lideri globali și coordonează întregul parcurs al proiectului, de la proiectare și configurarea soluției până la implementare, punere în funcțiune și suport operațional. Este abordarea prin care tehnologii performante individual devin sisteme capabile să răspundă unor provocări complexe de management al apei.
Despre Klarwin Klarwin este lider european ș i integrator de sisteme în inginerie aplicată pentru managementul fluidelor. Compania proiectează, dezvoltă și implementează soluții integrate pentru filtrarea, purificarea și managementul fluidelor în industrii esenț iale precum automotive, pharma, food & beverage, energie și tehnologii de mediu, dar și în proiecte complexe de infrastructură public ă. Despre ExpoApa ExpoApa este principalul eveniment profesional dedicat industriei apei din România și unul dintre punctele de întâlnire ale sectorului la nivel regional.
Ajunsă la cea de-a 26-a ediție, expoziția organizată de Asociaț ia Rom ână a Apei are loc î ntre 8 și 10 septembrie 2026, la ROMEXPO, și reunește anul acesta aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări și peste 4. 000 de participanț i.