Astfel, Noua Zeelandă devine cea de-a doua țară din lume care aprobă utilizarea acestui drog recreativ în tratamentul stresului post-traumatic, după ce Australia a luat. în 2023 o decizie asemănătoare, potrivit AFP.

„Tulburarea de Stres Post-Traumatic distruge vieți și este dificil de tratat. MDMA poate fi foarte eficientă în tratarea acestei afecțiuni prin intermediul terapiei asistate de substanțe psihedelice ” , a declarat vicepremierul David Seymour, care anul trecut a susținut aprobarea ciupercilor halucinogene pentru tratarea persoanelor cu depresie severă. Noua Zeelandă se angajează să faciliteze accesul la „tratamente inovatoare”, a mai precizat vicepremierul Seymour.

Tratamentul a fost aprobat de Medsafe, autoritatea de reglementare farmaceutică din Noua Zeelandă. Tulburarea de Stres Post-Traumatic (PTSD) este o afecțiune de sănătate mintală care apare după ce o persoană trece prin sau este amenințată de evenimente traumatice, precum moartea, luptele sau agresiunea sexuală. Ministerul Sănătății din Wellington a precizat că tratamentul asistat cu MDMA va fi combinat cu psihoterapia și a accentuat că pacienților nu li se vor furniza medicamente pentru a le lua acasă.

„Tratamentul se desfășoară într-un cadru clinic controlat, sub supravegherea unui psihiatru autorizat, și face parte dintr-un plan de tratament cuprinzător” , se arată într-un comunicat publicat de minister. Ministerul sănătății a precizat că toți pacienții trebuie să aibă vârsta de cel puțin 18 ani. MDMA, un tratament controversat Un studiu realizat în Israel în 2025 a constatat că MDMA-ul consumat de participanții la festivalul de muzică Nova, în momentul în care peste 1.

200 de persoane au fost ucise de Hamas, a contribuit la atenuarea impactului traumei pe care au suferit-o. Masacrul, care s-a petrecut în 7 octombrie 2023, este considerat cel mai mare din istoria Israelului. Cu toate acestea, în Statele Unite, Administrația Federală a Medicamentelor (FDA), a respins legalizarea utilizării medicinale a MDMA în 2024, invocând lipsa unor dovezi suficiente privind siguranța sau eficacitatea acesteia.

În prezent, însă, se desfășoară studii clinice. Opțiunile de tratament farmaceutic pentru tratarea Tulburării de Stres Post-Traumatic în Statele Unite s-au limitat până acum la două antidepresive care necesită trei luni de administrare pentru a-și face efectul, iar ratele de răspuns la aceste medicamente au fost inegale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *