Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victor Stroe/Una dintre cele mai importante modificări vizează mecanismul denumit „diferență salarială tranzitorie” Guvernul pregătește o nouă versiune a Legii salarizării unitare, document analizat în consultărilor dintre Executiv, partidele din coaliție și Comisia Europeană. Proiectul, consultat de Antena 3 CNN , aduce modificări importante față de varianta prezentată anterior de Ministerul Muncii și schimbă atât modul de aplicare a compensării salariale, cât și sistemul de acordare a unor sporuri și calendarul de implementare a majorărilor pentru demnitari.
Noua lege ar urma să intre în vigoare la 1 decembrie 2026, iar impactul bugetar estimat a crescut de la aproximativ 8 miliarde de lei la peste 12 miliarde de lei, după negocierile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene. Una dintre cele mai importante modificări vizează mecanismul denumit „diferență salarială tranzitorie”, introdus pentru angajații ale căror salarii ar putea scădea în urma aplicării noilor grile de salarizare. Față de proiectul prezentat în luna mai, noua variantă extinde semnificativ drepturile beneficiarilor.
Dacă anterior această compensare era rezervată exclusiv personalului aflat deja în sistem și înceta în cazul promovării sau schimbării funcției, noul proiect prevede că diferența salarială poate fi acordată și personalului nou încadrat. Totodată, aceasta va fi inclusă în salariul brut, devenind parte a bazei de calcul pentru celelalte drepturi salariale. Compensarea se va raporta la venitul salarial din luna noiembrie 2026 și va putea fi păstrată inclusiv în cazul reîncadrării pe funcții similare.
O altă modificare importantă privește aleșii locali implicați în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. În forma inițială a proiectului, primarii, viceprimarii și președinții consiliilor județene puteau beneficia de un spor de cel mult 20% din salariul de bază. Noua variantă dublează plafonul maxim, acesta urmând să ajungă la 40%, măsură justificată prin complexitatea gestionării investițiilor europene.
În același timp, proiectul introduce și posibilitatea acordării unui spor de până la 15% pentru personalul din administrația publică locală, în condițiile prevăzute de lege. Noua lege păstrează grila generală de salarizare, însă modifică ritmul în care vor fi aplicate creșterile pentru funcțiile de demnitate publică. În cazul președintelui României, coeficientul salarial va crește gradual până la nivelul maxim de 8 în anul 2031.
Calendarul propus stabilește un coeficient de 6,47 în 2027, 6,85 în 2028, 7,24 în 2029, 7,62 în 2030 și 8 în 2031. Același mecanism de aplicare etapizată este prevăzut pentru parlamentari, membrii Guvernului și aleșii locali. De asemenea, proiectul modifică și nivelul salarial al șefului Statului Major al Apărării, al cărui salariu brut ar urma să crească de la 20.
500 de lei la 22. 550 de lei. Valoarea punctului de referință utilizată pentru calculul salariilor în anul 2027 rămâne stabilită la 4.
100 de lei. Noua variantă introduce mecanisme suplimentare de control asupra modificărilor salariale din administrația publică. Ministerele nu vor mai putea modifica cu ușurință grilele salariale, orice schimbare urmând să fie analizată împreună de Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor.
În plus, orice act normativ care produce efecte asupra salarizării va trebui să fie însoțit de o analiză privind impactul bugetar. Ministerul Finanțelor va avea obligația de a prezenta anual un raport privind aplicarea valorii de referință și efectele financiare generate de noua lege. Proiectul extinde și domeniul de aplicare al legii.
Pentru prima dată sunt introduse prevederi dedicate personalului trimis în misiuni permanente în afara țării, precum și angajaților din misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești.