Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/ Șeful statului a împărtășit cu elevii amintirile din prima sa zi de școală Președintele Nicușor Dan a vizitat luni Școala Gimnazială din comuna Curcani, județul Călărași, cu ocazia deschiderii noului an școlar. Șeful statului a selectat în mod simbolic această unitate de învățământ datorită performanțelor remarcabile obținute de comunitatea locală în combaterea și reducerea abandonului școlar „Aici am avut mult timp o mare problemă de abandon școlar.
Avem mulți copii cu situația familială și economică dificile, copii cu părinții plecați la muncă și avem o școală care a reușit să reducă în mod semnificativ abandonul școlar”, a declarat Nicușor Dan, după festivitatea de începere a noului an școlar. „Încercând să înțeleagă așteptările copiilor, încercând să facă o școală mai puțin abstractă și mai accesibilă, încercând să explice copiilor de ce cunoștințele pe care le predau sunt legate de viața reală și de viața reală viitoare a lor, făcând voluntariat în cursul vacanței de vară și aducând copii aici și e un lucru pentru care și public vreau să-i felicit”, a mai declarat șeful statului, despre modul cum au reușit dascălii să îi țină pe copii la studii. Șeful statului a fost impresionat de faptul că cei mici i-au spus că le place mai mult la școală decât în vacanță.
Acesta le-a pus copiilor mai multe întrebări. Copiii care urmează să învețe înmulțirea și împărțirea au fost testați de șeful statului cu o problemă de matematică. Nicușor Dan i-a întrebat care este rezultatul împărțirii lui 6 la 2.
Cu prilejul acestei zile, Nicușor Dan și-a adus aminte și momentele pe care el le-a petrecut el în prima sa zi de școală, în Clasa I. „Da, mi-aduc aminte pentru că am schimbat clădirea de la grădiniță la școală. În fine,(…
) 300 de metri distanță și era prima oară când intram în curte aia. Mă ținea mama de mână. Mi-am ales colegul de bancă, mi-aduc bine aminte”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.
Luni, foarte mulți elevi au participat la deschiderea noului an școlar. În școlile și liceele din toată țara au fost oficiate ceremonii de deschidere, iar elevii și-au revăzut colegii și profesorii după vacanța de vară.