Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat marți, pe pagina sa de Facebook, după decizia de luni a Curții Constituționale privind noua Lege a integrității. Șeful statului spune că așteaptă motivarea CCR „pentru a vedea punctul de vedere contrar, după ce primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a criticat decizia Curții privind legea ANI, spunând că dacă actul normativ va fi promulgat, mandatul său va înceta în termen de 30 de zile .
„Față de decizia de ieri a Curții Constituționale pe legea integrității. Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. Aștept totuși motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar”, a transmis președintele.
Decizia CCR are implicații în cazul lui Dominic Fritz. Curtea a stabilit că este constituțională prevederea potrivit căreia aleșii aflați în funcție, în cazul cărora a fost constatată definitiv incompatibilitatea sau existența unui conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii legi, își pierd mandatul în termen de 30 de zile. Fritz se află printre politicienii vizați de această prevedere, după ce a fost declarat în conflict de interese în urma unui caz mai vechi.
Primarul Timișoarei a criticat decizia CCR și a comunicat că își va continua demersurile, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. „S-a întâmplat să îmi mențin opinia și după motivarea Curții Constituționale pe alte sesizări de neconstituționalitate care mi-au fost respinse”, a explicat președintele. Șeful statului a precizat și care sunt următorii pași pentru lege.
După publicarea motivării CCR, actul normativ va reveni în Parlament, unde va fi dezbătut înainte de a ajunge din nou la președinte. „După motivare, legea va ajunge în dezbaterea Parlamentului şi abia apoi la mine. Sper să putem încheia circuitul legislativ până în 31 august, termenul limită al PNRR”, a transmis Nicușor Dan.