Întrebat cine este responsabil pentru blocarea reformei și pierderea celor 770 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR, în condițiile în care liderii partidelor se acuză reciproc, Nicușor Dan a amintit că Administrația Prezidențială a avut rol de mediator. „Haideți să clarificăm niște lucruri.
În primul rând, noi am fost mediatori. În al doilea rând, în momentul în care ne-am implicat și noi în această dezbatere ca mediatori, din punct de vedere tehnic, lucrurile erau foarte, foarte puțin dezvoltate”, a afirmat Nicușor Dan. Președintele a dat ca exemplu discuțiile purtate acum aproximativ două săptămâni între sindicate și reprezentanții ministerelor, în care existau diferențe de miliarde de lei între estimările făcute pentru aceeași categorie.
„De exemplu, inclusiv acum de ordinul două săptămâni, a fost o discuție între sindicate și, pe o ramură, nu vreau să spun acum, pe una din ramurile importante, a fost o discuție între sindicate și reprezentanții ministerelor și unii vorbeau de șapte miliarde, alții de trei miliarde și alții vorbeau de patru miliarde. Pe aceeași situație, pe același număr, pe același coeficient”, a explicat șeful statului. Nicușor Dan: „Până la urmă a fost un eșec” Nicușor Dan a admis că negocierile s-au încheiat cu un eșec, dar a susținut că sutele de ore de discuții purtate în ultimele luni nu au fost inutile și vor putea fi folosite pentru viitoarea Lege a salarizării.
„Deci a fost, bineînțeles, până la urmă a fost un eșec, dar munca asta care s-a făcut în, cred că, sute de ore de discuții, unu, trebuia să fie făcută înainte, și doi, ajută pentru o lege a salarizării pe care toată lumea și-o dorește. Problema este că fiecare și-o dorește în alt fel”, a afirmat președintele. Întrebat dacă poate garanta că Legea salarizării va fi adoptată până la sfârșitul anului, Nicușor Dan a răspuns că nu are această garanție.
„ Eu nu am garanția, dar toată lumea își dorește și toată lumea înțelege că o să vină din nou agențiile de rating și ele se vor uita la două lucruri. Se vor uita la Legea bugetului 2027 și la Legea salarizării, astfel încât să nu avem riscuri în perioada electorală , pe de-o parte, să nu avem riscuri din litigii, care sunt deja multe pe rol, între persoane care sunt pe aceeași poziție administrativă și au remunerații diferite”, a afirmat Nicușor Dan. Miercuri, Nicușor Dan anunțase că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens politic și social asupra Legii salarizării și că cele patru partide și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR.