Potrivit mesajului publicat de Nicușor Dan miercuri, pe rețelele de socializare, președintele român l-a felicitat pe Faye pentru preluarea președinției Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO/ECOWAS). Faye a fost ales la 19 iulie președinte al Conferinței șefilor de stat și de guvern ai organizației, succedându-i președintelui din Sierra Leone, Julius Maada Bio.

Discuții despre relația România-Senegal Nicușor Dan a precizat că discuțiile cu omologul senegalez au vizat „modalitățile de consolidare a relațiilor dintre România și Senegal”, precum și aprofundarea dialogului și cooperării bilaterale. În cadrul întrevederii, președintele român a precizat și dialogul purtat la Dakar cu Dacian Cioloș, în contextul candidaturii acestuia pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei. Nicușor Dan se află la New York pentru participarea la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Miercuri, președintele României urmează să susțină discursul național în plenul Adunării Generale. Mesaj despre siguranța copiilor în mediul online al partenerei sale, Mirabela Grădinaru Tot miercuri, partenera președintelui României, Mirabela Grădinaru, a transmis principalele idei susținute la evenimentul dedicat protecției copiilor în mediul digital, desfășurat marți, în marja Adunării Generale a ONU „Copiii trebuie să beneficieze de același nivel de protecție online, indiferent de țara în care trăiesc sau de locul în care o platformă își desfășoară activitatea”, a transmis Mirabela Grădinaru. Ea a pledat pentru o abordare care să combine protecția copiilor cu educația digitală și sprijinul pentru dezvoltarea lor emoțională.

„În același timp, trebuie să îi ajutăm să înțeleagă tehnologia, dar și să își recunoască emoțiile, presiunea, comparația și momentele în care au nevoie să ceară ajutor”, a afirmat ea. Mirabela Grădinaru a accentuat că protejarea copiilor în mediul online este o problemă care necesită cooperare internațională. „Nicio instituție nu are toate răspunsurile și niciun stat nu poate face acest lucru singur”, a precizat ea.

În programul oficial al vizitei era inclusă și participarea sa la reuniunea „Arhitectura invizibilă: Construirea unor sisteme digitale sigure pentru copii – Consolidarea standardelor internaționale și a responsabilității comune”, organizată de Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdoğan, împreună cu UNICEF și Biroul Reprezentantului Special al Secretarului General al ONU pentru Violența Împotriva Copiilor.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *