Președintele Nicușor Dan a participat luni la reuniunea Coaliției de Voință, găzduită la Paris de președintele Franței, Emmanuel Macron. „Discuțiile dintre membrii Coaliției au reconfirmat motivele pentru care Europa și partenerii noștri, care împărtășesc aceleași valori, trebuie să rămână implicați în construirea unui cadru solid de garanții de securitate pentru Ucraina.
Pe măsură ce avansăm cu acțiuni concrete și o planificare coordonată, eforturile noastre comune trebuie să rămână concentrate asupra obținerii încetării focului și, în cele din urmă, a unei păci juste, durabile și sustenabile”, a transmis Nicușor Dan într-un mesaj pe X. El susține că România va continua să acționeze ca un aliat responsabil și un partener de încredere în sprijinul acestui obiectiv. „Prioritatea noastră imediată rămâne asigurarea libertății de navigație și protejarea rutelor comerciale din Marea Neagră.
Investiția în apărarea și securitatea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate, iar Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziție de forță”, a a dăugat șeful statului. El a precizat că îl bucură participarea în premierǎ și aderarea începând de luni a Republicii Moldova la reuniunea Coalitiei pentru Voințǎ.